Marea borcăneală

Eram copil, la mama acasă, în vremea în care mă trezeau cu noaptea în cap niște strigăte miorlăite: ”Sticleeee, sticle goale cumpărăăăăm…” Aveam balconul plin de borcane și sticle comuniste și totuși niciodata nu le-am dat nimic. În schimb, toată sticlăraia aceea ne-a asigurat cu succes supraviețuirea în perioade tulburi, printr-o colaborare eficientă în sistem barter cu alimentara din colț.
Nu am mai auzit de vreo 20 de ani strigătul acela. A fost înlocuit cu altele (cum ar fi ”fier vechi cumpăăăăr…”), adaptate realităților sau, aș spune mai degraba, oportunităților imediate. Dar nici borcane și sticle goale nu am mai văzut adunate prin balcoane, așa cum erau cândva.
Faptul că m-am apucat de ”borcănit” (cum bine a spus o colegă, atunci când a aflat de noua mea pasiune pentru dulcețuri și alte bucătăreli de conservat) mi-a adus aminte cât de bine era să ai de unde alege un ambalaj ca lumea. Urăsc plasticul atunci când e vorba să depozitez alimente, iar oferta de sticle și borcane e oricum, numai variată nu. E plină piața de borcane, urâte și prea mari pentru ce aș vrea eu. Despre sticle nu vorbesc, pentru că nu există. Așa că visul meu să prepar oțeturi și uleiuri aromatizate în cantități mici și cu arome variate e la fel de palpabil cum e majorarea salariilor pentru bugetari.
Aaa, sigur că te poți orienta spre magazine de decorațiuni ori amenajări interioare, dacă simțul estetic chiar nu-ți dă pace. Găsești acolo borcane cu arc ori cu capace din sticlă și minunate sticle pictate, numai bune pentru sucuri și siropuri. Dai 10 lei pe sticlă și 8 lei pe cireșele din care faci sirop să umpli vreo două sticle. Un calcul simplu demonstrează că, decât să ambalezi siropurile și dulcețurile în sticlărie arătoasă, poți la fel de bine să-ți plătești contribuția la sistemul de pensii. Câștigul e cam același…
Aproape îmi pare rău după vremurile în care colecționam tot felul de prostii. Decât să fi strâns cu atâta sârg 300 de șervețele și vreo mie de timbre cu pisici, mai bine adunam borcănele și sticluțe, măcar aveam acum de unde alege.
Am refolosit cu încredere orice recipient suficient de mic și de simpatic să găzduiască o marinată ori o dulceață cu dichis. Mi-am revizuit lista de prieteni si am strâns subit și interesat relațiile cu oricine credeam că are vreo rezervă de sticle și borcane ascunse în balcon. Total insuficient!
Și atunci, aproape că mă întreb și eu, așa cu m-a întrebat la un moment dat fi-miu, cu inocența specifică vârstei: ”Mami, unde se duc sticlele și borcanele când se duc, de nu mai sunt?”
Anunțuri

3 gânduri despre &8222;Marea borcăneală&8221;

  1. Cam de 4 ani m-am apucat si eu de borcanit, iar de 3 ani mi-am dat seama ca pot aduna tot felul de borcaneli de pe la cunoscuti si le cumpar doar capacele ,asa am ajuns acum la cateva sute de toate marimile .
    Anul asta avand o gradina mai buna si cu ajutorul internetului am o gama variata de retete ,asa ca trebuiesc mai multe borcane .
    Am postat pana acum cu profilul – mira86 ,dar mi-am facut un album foto si am sa semnez cu adresa de acolo ca sa vezi din ce imi umplu eu camara .

    Apreciază

Comentează aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s