Dulceaţă pentru diabetici

Când mă gândeam să mă apuc de făcut dulceţuri, aveam impresia că toată lumea le mănâncă la fel ca mine, adică fără probleme. Ori, chiar de la prima dulceaţă executată, am constatat că diabetul, colesterolul şi teama de îngrăşare îmi atacă (în mod consecvent, am văzut apoi) rudele şi prietenii folosiţi pe post de cobai. Am luat asta drept provocare şi am căutat soluţia (a se citi reţeta), pe care am şi găsit-o.
Prima mea dulceaţă pentru diabetici a devenit cadou de desparţire pentru colegul cu care am împărţit vreo patru ani un birouaş de 3 pe 3 metri, care migrează spre un job ceva mai puţin stresant. Sper să nu fie marcat negativ în aşa hal de dulceaţa asta încât să nu vrea să mă mai vadă vreodată…
Este vorba despre o dulceaţă de vişine cu mentă, pe care am îmbunătăţit-o în mod neprevăzut cu vin roşu. Modificarea principală adusă reţetei de bază este că am folosit îndulcitor în loc de zahăr şi am adăugat pectină şi vin. Soluţia presupun că nu este necunoscută celor care nu pot consuma zahăr, dar, dacă nu aţi încercat niciodată asta acasă, acum aveţi ocazia să vedeţi ce iese şi de ce probleme vă izbiţi.

Am avut 500 de grame de vişine fără sâmburi, în jur de 150 de grame de îndulcitor, două linguriţe şi jumătate de Gelfix 2:1, mentă şi jumătate de pahar de vin roşu, care a apărut mai târziu în schemă.

Prima problema a fost că o anume cantitate de îndulcitor nu corespunde unei cantităţi egale de zahăr. Pe cutia pe care o am eu, paritatea este 75 de grame de îndulcitor – 750 de grame de zahăr. Asta însemna să pun doar 50 de grame de îndulcitor, dar mi s-a părut insuficient (el fiind recomandat pentru salate de fructe şi prăjituri, nu pentru dulceaţă), aşa că am adăugat de trei ori mai mult. Până la urmă, cât timp îndulcitorul nu are niciun rol în legarea dulceţii, puteţi pune după gust, să fie cât vă place de dulce. La cantitate folosită de mine, dulceaţa îmi pare a fi la fel de dulce ca cea obişnuită.

O lingură de îndulcitor şi Gelfixul se pun peste vişine şi se omogenizează, apoi se pun la foc, într-un vas de inox. Aici apare o altă problemă: îndulcitorul nu stimulează fructele să producă suc, aşa cum se întâmplă cu zahărul, astfel că este nevoie de un adaos de lichid. Eu am pus jumătate de pahar de vin roşu, dar se poate pune şi altceva, în raport de gusturi şi de fructele folosite (vin alb sau lichior).

Când începe să fiarbă, adăugaţi treptat restul de îndulcitor, în ploaie, ca să se omogenizeze mai uşor. Am adăugat şi menta şi am lăsat la fiert mai puţin zece minute, până am văzut că dulceaţa se leagă. Instrucţiunile de la Gelfix spun că, după ce se adaugă tot zahărul (în cazul ăsta îndulcitorul), se mai lasă la fiert doar 3 – 5 minute. Această durată de fierbere este insuficientă însă, pentru că fructele nu au timp să se pătrundă şi rămân crude, astfel că le-am lăsat mai mult la foc.

Până la urmă, a ieşit o dulceaţă bine legată şi dulce, în care vişinele au o culoare bestială, formă şi gust. Şi de vin, aş spune…
Mă întreb ce ar ieşi dacă Gelfixul ar fi pus mai tîrziu, astfel încât să poţi fierbe mai bine fructele. Ori dacă aş pune tot îndulcitorul de la început şi aş lăsa fructele să se odihnească, aşa cum se întâmplă după reţeta clasică. Încerc data viitoare. Indiferent ce fel de dulceaţă ar ieşi, sunt sigură că voi găsi amatori care să o testeze…

Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Dulceaţă pentru diabetici&8221;

Comentează aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s