Cea mai bună dulceaţă de zmeură

Anul acesta nu am găsit zmeură în piaţă, astfel că am tot visat o vreme la dulceaţă şi la zmeură cu iaurt, până când mi-am luat gândul. Mi-am adus aminte de asta în cele câteva zile petrecute la munte, când am dat de zmeură în timp ce căutam… fragi. Am cules atunci un pumn de zmeură pe care l-am mâncat pe drum spre cabană.
Zmeura de pădure e ceva mai mică decât cea care creşte de obicei în curţile oamenilor. Nu ştiu nici dacă e la fel de parfumată, dar ştiu că, la gust, nu am simţit vreo diferenţă.
A doua zi, când mi s-a părut mie că nu îmi simte nimeni lipsa, am tăiat-o spre poiana cu zmeură. Am umplut cam jumătate de cutie de un kilogram cu zmeură şi direct în bucătărie m-am oprit cu ea. Până să-şi dea seama ceilalţi de ce am fost eu în pădure, zmeura era deja pregătită pentru dulceaţă.

Ce am făcut eu cu zmeura asta se regăseşte pe lista cu sfaturi pentru pregătirea dulceţii, dar la secţiunea „aşa nu”. De fapt, nu cred că a fost vreo regulă pe care să nu o fi încălcat până am ajuns la produsul finit. Am spălat zmeura într-un castron, scurgând apa de parcă aş fi avut acolo cuburi de carne ori cireşe, nu fructe delicate de pădure. Nu am avut altceva în dotare, recuzita de bucătărie a cabanei fiind limitată…

Apoi, nu am avut destul zahăr, adică la aproape două pahare de zmeură am pus ceva mai mult de jumătate de pahar de zahăr. De zeamă de lămâie… nu poate fi vorba. Am avut în schimb un pic de mentă. Sălbatică, evident…

Nu am lăsat fructele să se odihnească măcar un sfert de oră cu zahărul pentru că exista pericolul major să fie descoperite şi mâncate de inamici. Aşa că le-am pus la fiert rapid, fără să se scurgă măcar cum trebuie, cu zahărul netopit. Şi în ce credeţi că le-am fiert? În ibricul pentru cafea, celelalte opţiuni fiind o oală pentru ciorbă şi o cratiţă potrivită pentru sarmale.
La fiert – pe repede înainte, pentru că celălalt ochi avea flacără mult prea mică. Am oprit focul, am pus pe o farfurioară ceva dulceaţă în scop demonstrativ, pentru şedinţa foto, după care am lipsit 30 de secunde din bucătărie…

Am mai găsit ceva dulceaţă pe marginile farfurioarei, aşa că ar reprogramat pozatul pentru a doua zi de dimineaţă, când jumătate din borcănel s-a dus într-o singură burtică, împreună cu nişte pâine cu unt şi cu o cană de lapte. Pardon, lăptic…

Săraca bunică-mea (mare campioană neoficială pe judeţ în dulceţuri şi şerbeturi din acelea care se mănâncă în paharul cu apă rece) m-ar fi exterminat să vadă cum am făcut eu dulceaţa asta… Eu însă pot spune, fără jenă, că a fost una din cele mai bune dulceţuri pe care le-am mâncat vreodată. Poate pentru că a fost făcută „pe picior”, fără să mai ţin cont de vreo regulă (aha, deci se poate şi aşa) ori poate pentru că mi-era taaare dor de o dulceaţă de zmeură.

Să nu vă închipuiţi însă că, dacă aş repeta experienţa exact în acelaşi mod, ar ieşi ceva la fel de bun…

Anunțuri

2 gânduri despre &8222;Cea mai bună dulceaţă de zmeură&8221;

Comentează aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s