O salată murată

Mi-am adus aminte de reţeta asta după ce am descoperit, în frigider, suficiente legume pentru o combinaţie nouă. Trebuia să fac ceva cu ele să nu se strice şi m-am gândit să împuşc mai mulţi iepuri deodată. Mâncasem de câteva ori o astfel de salată făcută de soacra mea şi mi-a plăcut mult combinaţia de gusturi.

Castraveţi, ardei, morcov, varză, conopidă, ceapă, frunze de ţelină… Mai trebuie oţet şi apă (o parte oţet din vin alb de 9 grade, două părţi apă), sare grunjoasă (30 de grame la un litru de lichid, adică o lingură cu vârf) şi condimente după cum vrea fiecare, de preferinţă boabe de muştar, piper şi coriandru, seminţe de mărar, frunze de dafin, poate şi un cuişor-două.

Legumele se spală şi se lasă la scurs. Ceapa, varza şi ardeiul se taie fideluţe, morcovul se dă pe răzătoarea cu colţi mari, conopida se desface în bucheţele cât mai mici, iar partea fragedă a codiţelor ei şi castraveţii se taie feliuţe subţiri. Toate legumele trebuie să fie tăiate la fel de subţire, astfel încât să se pătrundă şi să se mureze în acelaşi timp.

Se amestecă bine toate legumele şi se înghesuie salata în borcane sterilizate, apăsând cu o lingură, ca să nu rămână goluri de aer. Se pun frunzele de ţelină deasupra, dar se lasă două degete până la marginea borcanului.

Se pune la fiert oţetul cu apa şi condimentele. Se lasă să fiarbă până dă în clocot.

Soluţia de oţet şi condimente clocotită se toarnă în borcane, peste amestecul de legume şi se pun imediat capacele.
Dacă nu vreţi să lăsaţi condimentele în salată, puteţi pune soluţia strecurată, dar, în acest caz, va trebui să o fierbeţi înainte câteva minute cu condimente cu tot, ca să se absoarbă mai bine aroma lor.

Cu borcanele ţinute la temperatura camerei, salata se acreşte în câteva zile, după care trebuie mutată la rece. Puteţi încetini acrirea lăsând borcanele la temperatură mai joasă, în cămară sau în alt loc răcoros, dar nu la temperaturi sub 15 grade Celsius.

Când salata este suficient de murată, legumele nu mai au culoarea iniţială, ci au devenit gălbui. Puteţi adăuga piper şi ulei, la servire. Este excelentă nu doar cu fripturi, ci şi cu tocăniţe.
Anunțuri

Comentează aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s