O dulceaţă de sfârşit de vară: coarne şi zmeură

Am tânjit toată vara după zmeură, iar când am găsit, bucuria a fost scump plătită cu zgârieturi şi pantaloni mânjiţi de noroi. Până la urmă, în prag de toamnă, mi-am văzut dorinţa atinsă fără conflicte cu melcii ori alte suferinţe, împlinită în mod prozaic de un comerciant din Dristor. Patru pahare de zmeură mare şi frumoasă au ajuns la mine graţie celui mai fidel tester al experimentelor mele – draga de Anda.
Tot ea mi-a făcut o bucurie nesperată şi mi-a donat un pumn de coarne, aduse în Capitală tocmai de unde se agaţă harta (a se citi Vatra Dornei) şi nimerite să-mi aducă mie aminte de verile cu genunchi juliţi prin merii din livadă. Şi uite aşa, din două dorinţe – una insistent exprimată şi alta rătăcită în uitare – a ieşit o minune de dulceaţă.

Zmeura am spălat-o bine, pusă într-o sită şi scufundată de câteva ori în apă rece, apoi am pus-o la scurs. Am trecut la curăţat coarnele de sâmburi, treabă pentru care un regiment de genişti ar fi fost mai potrivit decât două mâini păzite de-o gură pofticioasă. Ce a mai rămas din coarne am pus peste zmeura scursă.

La patru pahare mari de fructe (erau patru înainte de coarne, patru au fost şi după, că doar nu era să mă uit la ele pe uscat!), am adăugat un pahar de zahăr. Cum fructele sunt foarte delicate şi voiam să rămână întregi în dulceaţă, am pus în cratiţa de fiert întâi un strat de zahăr, apoi unul de fructe şi tot aşa până la final, ultimul strat fiind tot de zahăr.

După ce s-au odihnit puţin şi au lăsat ceva suc, le-am pus la fiert, stropite cu o linguriţă de zeamă de lămâie. Au fiert la foc viu, au făcut spumă, am cules-o cu grijă să nu zdrobesc fructele, am lăsat iar la fiert până a început să se lege. Am adăugat încă o linguriţă de zeamă de lămâie şi am mai lăsat puţin pe foc.

Am pus dulceaţa fierbinte în borcane (aproape trei borcănele de 300 de grame) şi am pus capacele. Evident, am păstrat ceva şi pentru pofticioşi.

E roşie, dulce-acrişoară şi parfumată. O dulceaţă care mie îmi miroase a copilărie şi a dimineţi de vară trezite cu noaptea în cap, în pădure, după ciuperci şi zmeură.
Bunico, ai fi mândră de mine!
Anunțuri

3 gânduri despre &8222;O dulceaţă de sfârşit de vară: coarne şi zmeură&8221;

  1. Am avut nervi sa curat doar 250g de coarne. Am mai cules vreo 6 zmeure ratacite, plus 2 pere cazute din copac si am completat pana la 1 kg cu vin rosu (cam 250ml). plus 3 cuisoare si niste scortisoara. si 350g zahar. si gel fix, pt ca fara imi iese mereu caramel. rezultatul? trei borcane de 400g, doua borcanele minuscule si un castronel din care tot gust de azi dimineata. delicios!
    restul de coarne (1kg necuratate) le-am pus cu zahar, astept sa ajunga si borcanele goale acasa, apoi pun la fiert si pasez pana ies samburii. mai departe, vad eu ce iese, in cel mai rau caz …cornata!
    Saru-mana de retete si de idei. Deja caut sa cumpar borcane la bax, ca am ramas fara, iar retete mai sunt o gramada de incercat!
    Cristina

    Apreciază

Comentează aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s