Poveste cu Rosa canina și un gem colosal

Despre măceșe nu am avut multă vreme o părere deosebită. Poate din cauza amintirilor din copilărie legate de bombăneala bunică-mii, după ce nu mai știu câte hăinuțe am agățat în ”cacadârul aista”.

Cacadârul fiind măceșul, care acaparase hain o bună bucată din gardul dinspre livadă. Prin alte părți i se spune rujă, rujiță sau rug, măceș ori, mai simplu, trandafir sălbatic. În cărțile de botanică, apare drept Rosa canina.

Nu știu dacă lipsa de pedigree a acestei rude needucate a trandafirului de dulceață ni l-a făcut antipatic, cert este că bunica i-a ignorat total potențialul, deși draga de ea ar fi fost în stare ca și din capete de sfoară să scoată cea mai bună dulceață. Așa s-a întâmplat că, pentru mine, un timp măceșul nu a fost mai mult decât o buruiană țepoasă pe marginea unui drum.

După ce am descoperit ceaiul de măceș, mi-am schimbat puțin părerile. Cât despre dulceață ori gem de măceșe (căruia i se mai spune dracilă ori hecempecem, de la germanul Hetschenpetsch, cred), nu am știut mult timp mai nimic. În Ardeal, unde gemul de măceșe e la el acasă, nu am fost decât vreo două ori. Mare pierdere, aș zice…

Aventura mea cu gemul de măceșe a început într-o sâmbătă și a durat trei zile. În prima zi, am înfrânt niște tufe de Rosa canina, rasă pură: măsele nu știu dacă au, dar niște canini ascuțiți tot am simțit prin hanorac. Mi-am adus aminte de cum am cules murele, astă vară, la Voineasa, și i-am aprobat strângând din dinți pe cei care au decis că și măceșul e arbust sălbatic. Mă rog, puteau să-l numească și tufă ori buchețel, eu nu insist decât asupra menținerii termenului ”sălbatic”…

Am strâns aproape o cutie de un kilogram de măceșe, nu fără sacrificii și urme. Pentru că a fost mult prea istovitor culesul, am decis că pot și măceșele să se sacrifice și le-am lăsat o noapte în frigider.

În ziua a doua, am atacat cutia. Bine spălate și uscate, măceșele au intrat la curățat. Ăsta este episodul doi al aventurii, prin care mi-am plătit o mare parte din păcatele comise în ultimii cinci ani și este posibil să fi lăsat un aconto și pentru greșeli viitoare.

Pe scurt, măceșele se curăță de capete, se taie în două și li se scot sâmburii și perișorii, până când coaja fructului rămâne curată. Ca să dau detalii, asta înseamnă degete înțepenite după vreo două ore de blocaj în fluxul operațional ”taie / scobește / curăță”, repetat pentru fiecare măceașă, cu mici pauze pentru dezmorțire. Nu cred că ardelencele își petrec jumătate din luna septembrie curățând măceșele pentru gem, sigur există o metodă mult mai simplă pentru asta, un dispozitiv special, ceva… Iar dacă nu există, trebuie inventat!

Aa, încă un mic amănunt. Știți senzația aceea insuportabilă de mâncărime pe care o dau frunzele de porumb care ating pielea ori firele de vată minerală rămase pe mâini? Dacă da, înseamnă că nu trebuie să vă mai explic ce provoacă perișorii de măceșe strecurați în haine.

Din aproape un kilogram de măceșe întregi, m-am ales cu doi pumni de fructe curățate. Pe care le-am spălat bine-bine, întâi într-un castron mare, apoi sub un jet puternic de apă, în strecurătoare. După ce mi s-a părut mie că am epilat complet măceșele, le-am pus la fiert, într-o cratiță din inox, cu apă cât să le acopere. Am fiert puțin la ele, după care am luat o pauză.

Aici începe ziua a treia. Odată ajunși în acest punct, lăsați orice speranță că mai faceți ceva în următoarele două-trei ore, căci aveți de supravegheat oala cu măceșe. Fructele trebuie să fiarbă la foc viu, acoperite mereu de apă, până când se înmoaie și se îndepărtează ușor coaja.

Când fructele s-au înmuiat suficient, se trec printr-o sită deasă, separând astfel pulpa de semințe și de perișorii rămași. Doar nu credeați că s-au dus cu toții din prima, nu?!

De aici urmează partea cu adevărat simplă. Ceea ce rămâne în urma trecerii prin sită (în cazul meu, o cană și jumătate de pastă) se pune iar la foc, cu zahăr, se fierbe până se leagă și se pune în borcane. Rețeta spune că se pune zahăr cât jumătate din cantitatea de măceșe, dar puteți pune în loc îndulcitor, adaptând cantitatea în raport de concentrația acestuia.

Acest gem poate fi consumat fără probleme și de către diabetici. Pe de-o parte măceșele conțin suficientă pectină pentru ca gemul să se lege fără adaos de gelifiant, dacă este preparat cu îndulcitor. Pe de altă parte, acest fruct este recomandat diabeticilor datorită calităților sale astringente și hipoglicemice. Iar datorită conținutului suficient de mare de vitamina C mal măceșelor, nu mai este necesar să adăugați lămâie.

Am obținut o pastă la fel de roșie și potrivită pentru friptură precum un sos de roșii. O culoare impresionantă, un gust impresionant și impresionanta cantitate de 250 de grame. Adică atât cât să acopăr vreo câteva felii.

Sigur nu știți nimic despre vreun dispozitiv de curățat măceșe? Am mai ochit niște tufe de Rosa canina care așteaptă să le hingheresc și parcă nu-mi vine să iau concediu pentru un singur borcan de gem.

23 de gânduri despre &8222;Poveste cu Rosa canina și un gem colosal&8221;

  1. Rezultatul arată grozav!
    Dar, într-adevăr, cam prea minuţioasă toată treaba!

    Îmi amintesc că eram copil când, în alimentare, rafturile erau înţesate de pastă de măceşe.
    Pe-atunci nu-mi plăcea gustul, bleah!
    Acum aş gusta.🙂
    (Mi-am amintit de pasta de măceşe şi astă-vară când am trecut prin Sângeorz-Băi, pe la unul dintre izvoarele de apă minerală terapeutică, Hebe. Pe vremuri, în rafturi, când alimentele deveniseră din ce în ce mai puţin variate, la noi la „Feroviarul” nu mai puteai cumpăra decât pastă de măceşe şi apă minerală Hebe. Dacă stai să te gândeşti… foarte sănătos!🙂 )

    Revenind la subiect, dacă văd/aud de dispozitiv de curăţat măceşe, îmi iau şi eu şi te anunţ şi pe tine.🙂

    Apreciază

  2. stiu sigur ca exista un dispozitiv de curatare, am vazut o data un fel de reportaj din ardeal cu femeile care faceau gemul…dar nu stiu sa iti spun cum se numeste si unde il poti gasi…probabil tot prin ardeal…

    Apreciază

  3. methoda asta este cam sado-maso :-)))))
    eu le curät numai un pic de penele alea din Virf si le fier asa intregi. Simburii nu dau nici un pic de gust amar..Le dau si eu pri Sitä si dupä acea mai fier un pic. Gata…

    Gourmand

    Apreciază

  4. Gourmand, am inteles intre timp ca se poate face si asa. Am de gand sa repet experienta cu macesele, dar nu in scopt de dulceata insa. Multumesc pentru confirmare, voi povesti aici ce a iesit.

    Apreciază

  5. Pe la noi prin Mures litrul de pasta de macese se vinde intre 4 si 6 lei, este gata de pus in cratita.
    Intr-adevar exista masinaria de separat pulpa de restul fructului, dar nu stiu unde ai puteao gasii.
    Succes in continuare, ai retete bune.

    Apreciază

  6. da, e chinuitor procedeul, dar rezultatul merita! eu m-am trezit cu vreo 2 kg de macese anul trecut, culese de sot, asa ca am inceput voiniceste sa le curat la fel ca tine. dupa ce am vazut ca in 30 minute abia am curatat o mana de macese, am intors foaia: am pus totul la fiert in apa, pana s-au inmuiat bine macesele. apoi le-am trecut printr-o sita, ca sa separ samburii de pulpa. pasta ramasa, plina de perisori, am trecut-o prin tifon marunt – cate o lingurita-doua, strans bine tifonul si presat cu o coada de lingura. spalat tifonul si repetat cu urmatoarele 2 lingurite. aruncat tifonul si reluat cu altul nou. munca de chinez batran, la care, ce-i drept, am primit si ajutorul sotului. pasta obtinuta am fiert-o cu gelfix si zahar, iar gemul rezultat – destul de mult cantitativ, se mananca doar la ocazii si doar in cantitati mici, ca doar n-o sa stam in fiecare an sa ne chinuim, nu? in alta ordine de idei, exista festivalul macesului la cluj, cam in perioada asta, si cred ca merita un drum.

    p.s. foarte faine si interesante retetele de dulceturi, am ajuns aici din cauza coarnelor, daca n-as fi mancat ieri zmeura, faceam combinat, asa ramane doar dulceata de coarne simpla.
    Cristina

    Apreciază

  7. se gaseste pasta de macese ce trebuie doar fiarta 1 h si1/2;prima1/2 de h fara zahar iar inca 1 h cu 1 kg de zahar.Mie mi-a iesit extraordinara pentru prima oara

    Apreciază

  8. Sint ardelean si stiu foarte bine , ca ardelencele care fac gem de macese au din magazin achizitionat o masina cum este cea de curata rosii dar cu sita mult mai mica la gauri , facuta special pentru gemul de macese , daca nu gasesti asa ceva in comert , atunci o sita cum este cea de ceai , de inox , este la fel de buna , numai vezi sa aiba sita deasa , ca altfel sa vezi micarimi in partea dorsala la consumul gemului , care este foarte gustos si bun iarna , cind gerul rupe gura tirgului. Cantitatea obtinuta de tine este cea corecta cam asa se lucreaza , dar se cere multa migala si mai ales rabdare … rezultatul se poate lipsii foarte bine de zahar , acest fiind cel mai bun produs casnic , folosit in revigorarea organismului. Insista si mareste doza la anul si daca cauti gaseti macese si dupa prima zapada , acest gem rezultat din ele este cel mai duce si cel mai valoros.

    Apreciază

  9. Aha, deci am curatat bine perisorii, daca nu am avut mancarimi… :))
    O astfel de masina as vrea si eu de la Mos Craciun.
    Cat despre macesele de dupa prima zapada, stiu ca sunt mai bune decat cele de acum. Astept sa ninga…

    Apreciază

  10. Gemul de macese este unul dintre cele mai bune , dupa parerea mea.
    Vreau sa va spun ca anul acesta este primul an in care am facut pasta de macese cu propria masina de facut pasta si merge super usor si rapid, nu mai trebuie trecute prin 2-3 site, filtrate printr-un tifon mai des si asa mai depatre. Pot sa va spun ca in timp de 1 ora am facut 6 litri de pasta si pentru mine a fost suficient de rapid.
    Daca este cineva interesat va pot ajuta. Pentru mai multe detalii: cata7020@gmail.com

    Apreciază

  11. e uluitor de bun. Am cumparat cu 12 lei un borcanel din ardeal, ca in copilarie, acelasi gust. Nu stiam ca se face asa greu, dar e tare bun!!!

    Apreciază

  12. Nu știu de existența vreunui aparat (la drept vorbind, nici nu știu cât de gustos poate fi un gem de măceșe, că n-am gustat niciodată, dar mi s-a făcut o poftă!!!…).
    Citesc acum o rețetă italienească: Marmellata di bacche di rosa canina… Și spre uimirea mea, după ce ți-am citit chinul, se sare peste step-ul tăierii în două și curățării fructelor, primul step constând în scoaterea tulpinelor și curățarea de perișori (n-am înțeles care, dacă nu le tai)… După care se pun într-o oală și se fierb la foc mic 45 de minute.
    Apoi se scot afară și se zdrobesc bine într-o sită cu o lingură de lemn…
    Din care… reiese o pulpă care se pune în puțină apă fierbinte, încă 15 minute și pe urmă, iară prin sită…
    îți dau și link-ul s-ar putea să fi omis ceva … în traducere.
    🙂
    http://users.libero.it/gfuria/pontenizza/marmellata_rcanina.htm

    Apreciază

  13. Anonim, poate se sare peste pasul acesta pentru ca se pleaca de la premisa ca este deja facut. La ingrediente se spune ca trebuie „polpa din bacche”, nu „bacche”. De unde ma gandesc eu ca pulpa aia de macese este taiata si deja curatata macar partial de oase. :))

    Apreciază

  14. Intr-adevar, in Ardeal este de cumparat pasta de macese si este ieftina comparativ cu munca ce trebuie depusa pentru a obtine aceasta pasta. Daca nu se considera reclama, am gasit o firma din Hunedoara care fac paste din tot felul de fructe, le ambaleaza si se trimit cu curierat…poate pe viitor ajuta pe cineva🙂 . Dau si link, daca este nepotrivit am rugamintea sa stergeti comentariul. Multumesc. (Erika Pop) http://fructenaturale.ro/produse.html

    Apreciază

Comentează aici

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s