Din bucătăria altora: lămâi murate

Din câte am aflat, lămâile murate se numără printre prepatatele tradiționale din bucătăria marocană. Evident că au și un nume în arabă, dar mi-a fost imposibil să îl înțeleg, ca să îl pot apoi reproduce. Am citit în mai multe locuri despre murarea lămâilor, dar am preferat să aleg ca sursă un nume pe care umilele mele cunoștințe în domeniu îl indică drept unui dintre cei mai de succes bloggeri din domeniul culinar: David Leibovitz.

Lămâile murate nu sunt greu de preparat, trebuie doar răbdare pentru ca ele să ajungă la gustul pe care trebuie să îl aibă.

Ingrediente:
– lămâi
– sare grunjoasă
– boabe de coriandru
– piper boabe
– frunze de dafin
– un băț de scorțișoară
– un ardei iute uscat
Lămâile se spală bine cu o perie, apoi se usucă. Se crestează de la cap la coadă, în patru, de la 2-3 centimetri distanță de capete. În tăieturile făcute se pune sare, cam o linguriță pentru fiecare lămâie. Lămâile se pun apoi într-un borcan cu filet, strecurând printre ele condimentele. După ce ați pus toate lămâile, presați-le bine, astfel încât să lase suc. Acoperiți borcanul, iar a doua zi presați iar lămâile, ca să iasă cât mai mult suc. Repetați operațiunea timp de încă 2-3 zile, până când lămâile sunt în totalitate acoperite cu lichid. Dacă sucul lor nu este suficient (deși, în general, lămâile produc suficient), adăugați suc proaspăt de lămâie.
Păstrați la rece borcanul. După o lună, lămâile sunt bune de consumat. Înainte de a le mânca însă, clătiți-le bine, pentru a scăpa de excesul de sare.
Pot fi păstrate la frigider timp de circa șase luni.
V-aș ura poftă bună în arabă, dacă aș ști…

11 gânduri despre &8222;Din bucătăria altora: lămâi murate&8221;

  1. cred ca de vreun an ma tot gandesc sa pun si eu lamai la murat, mai ales ca imi place la nebunie combinatia pui cu lamaie (undeva la nivelul psudo-tajine). n-am reusit pana acum sa ma mobilizez, preferand lamaile in stare naturala :)). poate pana la finele anului reusesc :))

    Apreciază

  2. Foarte interesantă reţeta.
    [Cred că trebuie să-mi măresc cămara şi să-mi mai iau un frigider. Încep să nu mai am unde să pun borcanele.🙂 Şi totul mi separe tentant şi-aş încerca…]

    Apreciază

  3. Buna ziua.🙂 Am o intrebare. Cum sunt la gust? Am facut si eu in februarie si tocmai am deschis un borcan sa-l testez. Nu am gatit inca dar am gustat ca atare. Lamaile sunt foarte sarate desi am pus mai putina sare decat in reteta originala. In schimb aroma de lamaie care se ravarsa din borcan e puternica si foarte foarte placuta. Abia astept sa gatesc ceva marocan sau israelian sa vad exact ce le poate pielea. Dar ca atare… nu stiu ce sa zic🙂

    Apreciază

  4. Catalina, nici eu nu am pus atata sare ca in reteta. Este adevarat ca au un gust foarte concentrat, dar, din cate stiu, si mancarurile sunt destul de grele.
    Sunt diverse preparate si condimente (caperele sau nucile murate, spre exemplu) care sunt insuportabile luate separat, dar care au cu totul alt efect alaturate anumitor mancaruri.

    Apreciază

  5. Multumesc pentru raspuns🙂. Nemancand niciodata mi s-au parut ciudate. M-a linistit insa frumosul miros de lamai. Si chiar daca in borcan era putina floare (am avut borcane de la IKEA dar nu am mai pus sigiliu de cauciuc), nu am simtit nici un miros suspect. Abia astept sa gatesc ceva cu ele sa vad ce le poate…coaja. Spor la treaba in continuare. Trecu Sf. Marie, borcaneala continua in forta.

    Apreciază

Comentează aici

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s