Pere în oţet de vin roşu

Adică un fel de pere murate, dar nu în saramură. Am găsit reţeta într-o carte scrisă de americani şi mi s-a părut interesantă, mai ales că era folosit oţetul din vin roşu. La momentul la care public această reţetă, jumătate de borcan este deja mâncată, astfel că este inutil să mai explic dacă iese ceva bun sau nu.
Am folosit cam jumătate de kilogram de pere, o jumătate de lămâie, 300 de mililitri de oţet din vin roşu, 225 de grame de zahăr, un baton de scorţişoară, o bucată de ghimbir cât o nucă, câteva cuişoare şi două frunze de dafin. Oţetul se pune la fiert cu zahărul, coaja de lămâie rasă şi cu mirodeniile. După ce s-a topit zahărul, se adaugă perele, curăţate de coajă şi de sâmburi şi tăiate în patru.
Perele se fierb în oţet până se înmoaie, apoi se scot şi se pun în borcan, împreună cu scoţişoara. Oţetul se mai lasă la fiert până se îngroaşă, apoi se toarnă peste perele din borcan, astfel încât să fie acoperite.
Se acoperă borcanele şi se sterilizează pentru 20 de minute.
Teoretic, se pun cămară şi se consumă peste iarnă. Practic, după cum spuneam, am mâncat deja jumătate din ele…
Anunțuri

5 gânduri despre &8222;Pere în oţet de vin roşu&8221;

  1. Teodora, acest gen de muratura dulce merge, din cate stiu, cu fripturi sau cu branzeturi. Eu le-am atacat cu friptura de pui si am lasat ceva si pentru o friptura de vita. Am auzit ca ar merge si cu peste, dar nu am incercat. Oricum, pentru Craciun, le vad aranjate pe un platouas alaturi de struguri murati si cirese murate.

    Apreciază

  2. Sunt dulci acrisoare, cremoase si putin picante, de la ghimbir. Otetul a avut destul zahar, perele erau si ele dulci, parca nu i se mai simte chiar asa tare acreala, desi nu are adaos de apa. Dar poate fi diluat, cred ca in combinatia o parte otet / o parte apa nu s-ar mai simti decat putin acru. Depinde cum va place, e o chestiune de gust.
    Au un gust destul de bogat. Cred ca ar merge cu o branza usoara…

    Apreciază

  3. Mdaaa… parcă şi văd platoul de sărbătoare, plin cu delicatessen. 🙂
    În combinaţie cu pui cred că mă tentează şi pe mine, aş încerca. (Probabil că în viitorul apropiat o să trec prin piaţă, la vânătoare de pere. Mai ales că nu par deloc greu de făcut.)

    Apreciază

Comentează aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s