Reţeta cărţii perfecte

Eeee, şi uite aşa, pe blogul meu pornit pe teme culinare de bucătărie de nişă ajung să scriu şi despre altfel de literatură decât culinară. Nu că m-aş fi înghesuit până acum să fac recenzii de carte, deşi tot sper să îmi găsesc timp să scriu scriu ceva despre Păstorel şi mâncările lui. Dar am primit o leapşă de la Teodora şi nu pot ignora acest mesaj, venit de la unul din cititorii mei fideli şi total dezinteresaţi.
Mă apuc să tai, pe rând, capetele balaurului şi apoi să îl hrănesc, pentru a-i creşte în loc altele…

1. Aţi folosit vreodată o carte la altceva decât la lecturat?
Daaa. Avea bunica, în pod, o colecţie impresionantă de cărţi ruseşti – multe din ele manuale – care au avut nevoie doar de o vară să devină cornete. Ani mai târziu, mi-a părut rău după ele…
Apoi, la presat flori, în copilărie. Mi s-a părut tot timpul că o carte precum „La Medeleni” trebuie să aibă miros de flori de câmp, dar nu am îndrăznit să pun vreo floare în ea. De ce? Mi se părea un sacrilegiu să mânjesc vreo pagină din ceea ce mie mi se părea a fi monografia unei copilării perfecte. Aşa că m-am orientat spre almanahul „Femeia” şi spre altele asemenea.
Aa, era să uit! Cărţile mi-au fost multă vreme cea mai sigură puşculiţă. Ştiam sigur că am pus bani acolo, dar nu ştiam niciodată exact unde.2. Vi s-a întâmplat să citiţi vreo carte doar pentru că o citise persoana iubită?
Cam da. O singură dată. Sigur, la momentul acela nu aş fi recunoscut asta, dar nu a contat, pentru că el şi-a dat singur seama şi mi-a făcut cartea cadou. Cu dedicaţie. Acum nu aş reciti-o, mi se pare stupid de perimată… Ca multe alte adevăruri în care credeam la acel moment, dealtfel.

3. Aţi avut prejudecăţi care să vă împiedice să citiţi o anumită carte?
Ooo, daaaa!! Aş începe cu Sandra Brown şi cu doamna aceea care trăia într-o lume roz, la modul propriu: casă roz, maşină roz şamd (scuzaţi ignoranţa, dar chiar nu m-am obosit vreodată să îi reţin numele). Ca să ştiu ce pierd, am citit cândva o carte de Sandra Brown. O ea care moare într-un accident de avion, o altă ea care îi ia locul în urma unei confuzii, un el care trăieşte cu cealaltă ea multă vreme, fără să îşi dea seama că este altă femeie, sesizând diferenţa abia când nu mai vede pe abdomenul ei urma cunoscută a apendicitei. Ei na, chiar aşa? Nu mă va convinge nimeni, niciodată, că un om care chiar îşi trăieşte relaţia nu se prinde când subiectul iubirii lui e înlocuit.
Am evitat să numesc aceste cărţi literatură comercială dintr-un motiv ce-mi pare subiectiv: unul din scriitorii care îmi plac, Mihail Drumeş, a fost deseori considerat a fi un autor comercial. Inutil să mai spun că mi se pare o mare jignire ca autorul „Invitaţiei la vals” şi al „Scrisorii de dragoste” să fie inclus în aceeaşi categorie cu doamnele de mai sus, deşi este evident că nu este de aceeaşi factură precum Mircea Eliade ori Gabriel Garcia Marquez. Am o bănuială că nici doamnele de mai sus nu ar fi mulţumite de alăturarea cu un autor de literatură parţial socialistă, dar asta e o altă discuţie.

Căutând răspunsuri la întrebările Teodorei, am ajuns încet-încet, la alte concluzii.
Că am avut de mică o animozitate faţă de ruşi, regretată sporadic.
Că respect cărţile şi că am avut mereu încredere în ce îmi oferă ele. (Şi la propriu, şi la figurat. :))
Că fiecare etapă a vieţii are cărţile ei (ştiu, Teodora, şi aici sunt de dat raspunsuri).
Că nu pot crede în valorile altora dacă pentru mine ele nu înseamnă nimic.
Că regăsesc în literatură acele vieţi pe care aş fi vrut să le trăiesc ori pe care le-am trăit prin ochii altora.
Că nu cred în scenarii senzaţionale decât atunci când viaţa le scrie.
Care din cărţi le întruneşte pe toate acestea? Poate „Cartea Mironei”, poate „Un veac de singurătate”, poate una din cărţile care aşteaptă să le citesc…

O dau mai departe… Pe leapşă, desigur, cu ceva îmbunătăţiri… Care? Încă o întrebare: Care e, pentru voi, Cartea şi ce vă inspiră ea? Cui? Lui Nicole şi Zazuzei. Şi, dacă îi face plăcere, şi domnului doctor.
Anunțuri

7 gânduri despre &8222;Reţeta cărţii perfecte&8221;

  1. Uitasem complet de cartea-puşculiţă, foarte utilă înainte de a se inventa cardurile, mai ales în deplasări mai lungi, pe meleaguri diverse, când nu era indicat să ţii toţi banii în portmoneu, cărţile erau mai bune decât CEC-ul.
    Mi-am mai amintit cum era folosit ceaslovul în Amintiri din copilărie: ca paletă de muşte sau alte insecte. Deci se putea şi mai rău…

    Sunt la fel de ignorantă, habar n-am cine e „the lady in pink”?! poate mă lămureşte şi pe mine cineva. 🙂

    Îmi plac concluziile tale.

    Apreciază

  2. Gabi, ce imi faci tu mie?????? Daca ma apuc sa vb de carti s-ar putea sa dau din una in alta si sa nu mai termin, dar este prea bun subiectul pentru a-l sari! stii, eu continui sa fiu surprinsa de carti din cauza carora imi rearanjez universul personal!
    Am folosit cartea ca si pusculita atat de des, incat atunci cand aveam nevoie de bani frunzaream dementa tot raftul!!!!
    Nu citeam pt ca pers iubita citise ceva care eu nu citisem , aici fii atenta ca vine o mare aroganta, pentru ca in general citisem mult mai mult decat ceilati, dar am cucerit persoana iubita surprinzand-o cu carti pe care le citisem!
    Cartea mea favorita, cartile, este Dune, tot ciclul, pentru ca este despre isorie, filosofie, religie, manipulare, diferenta intre regula si lege……in fine. Am citit pe la inceputul anului „Nu te misca” si m-a impresionat, personajul cenral, El atat de dur si atat de delicat…este o carte de dragoste, dovada ca exista si carti de dragoste bune,dar cat de bine scrisa! Si pentru ca vine vorba de bine scrisa….Isabel Allende……un adevarat d'Annunzio dar optimist, si din suflet va recomand Povestile Evei Luna, asa, de incalzire.
    Acum, de exemplu, citesc „Ghepardul”, iar replica majoritatii este „a fost film cu Alain Delon”, iar eu raspund „habar nu am” si ma intorc la carte si savurez ca o gurmanda! Ah, sa nu uit, la un moment dat se mananca, in carte, o budinca cu crusta dezahar si scortisoara si un miez de ficatei de pui si sos….ciudat, dar in sicilia am vazut pana la urma vinete umplute cu ciocolata neagra….vezi Gabi cum m-am intors in bucatarie????
    leapsa mai departe

    Apreciază

  3. Gabi dragă,
    Îţi mulţumesc că ai făcut o excepţie şi ai scris pe blogul tău pe teme de bucătărie de nişă despre cărţi (nu mă gândisem că subiectul nu se încadrează în profilul blogului; dar ai făcut foarte frumos legătura între cărţi şi bucătărie, prin cartea lui Păstorel).
    Citind, bineînţeles că nu doar am aflat multe lucruri despre tine şi gusturile tale în materie de lectură, dar mi-am adus aminte şi o grămadă de chestii pe care le uitasem despre mine. 🙂
    Una dintre ele este că şi eu ţineam bancnote în cărţi. Odată, în facultate, am pus o bancnotă de 100 de lei într-o carte şi am uitat în care. Cum banii erau importanţi mai ales când nu-i aveai, am căutat bancnota aia… de n-o să uit niciodată prin ce flăcările iadului am trecut. Şi ce fericită am fost când am găsit-o!

    Mă bucur că-ţi place Marquez [datorită ţie am citit „Toamna patriarhului” – din care am şi dat câteva citate pe blog şi sper că în curând o să am timp să notez câte ceva şi pe Saraffof – că nici mie nu-mi e de ajuns un blog ca să mă exprim :)].
    Şi regret că nu-ţi plac ruşii (nici măcar Gogol? iar dintre contemporani, am descoperit o carte absolut uluitoare, o minune, anume Tatiana Tolstaia, „Zâtul”).

    Îmi pare rău că nu mi-a venit şi mie ideea să trag nişte concluzii. 🙂
    N-o s-o fac aici, ca să nu mă lungesc exceiv.
    Însă aş răspunde şi eu la ultima întrebare şi aş spune că, dacă fiecare etapă a vieţii are cărţile ei, cum bine spui, atunci Cartea copilăriei/adolescenţei este pentru mine „La Medeleni”, în timp ce Cartea tinereţii/maturităţii este „Crimă şi pedeapsă”.
    Însă ne mai aşteaptă o grămadă de cărţi, vorba ta… (aşa că e probabil şi posibil ca Dostoievski să fie detronat la un moment dat).

    Apreciază

  4. @puideblog, ma chinuie de cateva zile intrebarea care e numele doamnei in roz, dar nu reusesc sa gasesc vreun indiciu.

    @Nicole, nu ma surprinde ca iti place Dune. Si mai ales Duncan Idaho, nu? Eu am fost foarte indragostita de Paul Atreides, intr-o vreme, desi nu era atunci decat un personaj de roman…

    @Teodora, cred ca e o prejudecata despre rusi, in urma a sapte ani de limba rusa bagata cu de-a sila pe gat, in scolile comuniste… Nu zic ca nu voi reveni la sentimente mai bune, la un moment dat. Iar Anna Karenina sigur va avea un rol in acest sens.

    Apreciază

  5. oompa, eu îţi mulţumesc că mi-ai satisfăcut curiozitatea! am google-it-o (sau com s-o fi scriind) acum pe doamna şi e de admirat curajul ei, nu ştiu de ce întotdeauna mi-am imaginat că dacă aş ajunge şi eu la vârsta aia o să port roz, acum e o culoare pe care n-o prea suport.

    Apreciază

Comentează aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s