Pui în cojocel cu susan

Cum vă spuneam, nu am să vă plictisesc cu banalele reţete de Crăciun cu care mi-am pierdut o parte din timp, săptămâna trecută. Dar voi face o excepţie de specificul blogului şi am să vă spun despre o minunată reţetă de care fac uz la Paşti, Crăciun ori cu alte ocazii deosebite, pentru că îmi place mult rezultatul. Şi nu numai mie…
Nu mai ţin minte de unde am aflat-o, ştiu doar că denumirea m-a amuzat de la început: pui în cojocel. De unde şi până unde cojocel? Pui, caşcaval, ciuperci, ceapă verde şi verdeaţă, puţin usturoi, toate într-o crustă de aluat spoit cu ou şi îmbrăcat apoi în susan…
Dar să recapitulăm: o caserolă de piept de pui dezosat, un pachet de aluat de foietaj, şase-şapte felii de caşcaval, 10-12 ciuperci proaspete mai măricele, o legătura de ceapă verde, una de verdeaţă, câţiva căţei de usturoi, o lingură de unt, câteva linguri de pesmet, condimente, un ou şi două linguri de susan.
Ceapa verde (eu am pus şi câteva fire de usturoi verde) se căleşte într-o lingură de unt. Ciupercile, curăţate şi spălate, se taie bucăţele şi se pun şi ele deasupra. Apoi se pune şi verdeaţa şi se mai înnăbuşă puţin şi se potriveşte de sare şi piper şi de alte condimente.
Se dă amestecul la o parte de pe foc şi se lasă la răcit, timp în care se pregăteşte puiul. De obicei, las pieptul întreg, fără să îl tai în jumătate. Îl crestez ca să se pătrundă bine şi îl omor puţin cu ciocanul de şniţele. Apoi aşez feliile de caşcaval pe jumătate din piept şi le învelesc cu cealaltă.
De aici intră în scenă şi foile de aluat. De obicei, sunt două la pachet, ca şi pieptul de pui, iar cantitatea se potriveşte numai bine cu cea de carne. Pe foaia de aluat se întinde un strat fin de pesmet (ca să adere mai bine ciupercile), apoi amestecul de ciuperci, ceapă şi verdeaţă şi iar un praf de pesmet. Deasupra vine puiul, care se acoperă cu foaia îmbrăcată cu ciuperci.
Practic, iese un fel de ruladă cu pui, ciuperci şi aluat, peste care torn un ou bătut şi câteva linguri se susan. Iar ca să nu se desfacă la copt, prind aluatul pe lateral cu câteva scobitori ude înfipte din loc în loc. Totul sare într-o tavă unsă cu unt şi intră la cuptor.
La cuptor nu ştiu să vă spun cât trebuie să stea… La început, focul este ceva mai puternic, apoi mai moale. Cert este că folosesc trucul cu scobitoarea (mă rog, o ţepuşă pentru frigărui, pentru mai mult siguranţă), ca să văd când este totul bine copt. Dacă lemnul străpunge uşor şi carnea, atunci e gata.
E o minunăţie de care nu mă mai satur, ori de câte ori o prepar. O crustă uşor crocantă şi plină de seminţe coapte, care ascunde nişte ciuperci condimentate, care ascund un pui bine făcut, care ascunde un caşcaval topit. Nu mai spun nimic despre miros…
Aşa se face că, dintr-o bucată destul de măricică, rămâne, după prima masă…
…doar un colţ.
Să nu-mi spuneţi mie pe nume dacă n-o să vă placă!…
Anunțuri

9 gânduri despre &8222;Pui în cojocel cu susan&8221;

  1. Pfui, ce misiune grea să citesc reţeta asta şi să privesc fotografiile! 🙂
    E absolut tentantă, nu pare deloc greu de executat, rămâne deci să mă dotez cu aluatul de foietaj.

    În altă ordine de idei, mai ştii când am făcut eu dovleceii marinaţi? Un borcan ceva mai mare, unul mai mititel. Pe unul l-am desfăcut la câteva zile (vreo zece). Pe celălalt, alaltăieri – s-a păstrat perfect (l-am ţinut în frigider) şi gustul e grozav! Rămâne reţetă de bază în colecţia mea de minuni gastronomice.

    Apreciază

  2. @Nicole, astept sa vad ce comiti in cojocel…

    @Teodora, ma bucur ca ti-au placut dovleceii marinati. Iar reteta asta e chiar usoara, vei vedea!

    @Zazuza, sarbatori frumoase si tie si tot ce-ti doresti sa ti se implineasca!

    Apreciază

  3. Am făcut puiul în cojocel, pe 31 decembrie. (Din păcate, n-am avut deloc loc de-ntors pentru poze, am una singură – nereuşită, făcută cu telefonul – făcută ieri dup-amiază, cu bucata care mi-a rămas şi pe care am tăiat-o felii fără s-o mai încălzesc, şi am strecurat-o pe un platou drept aperitiv, pe lângă altele – şi a fost la fel de bună şi foarte decorativă, atrage clar atenţia ca ceva deosebit şi elaborat).
    Mi-a ieşit o gro-ză-vie de bunătate.
    (M-am speriat la un moment dat, că m-am trezit că nu mai aveam scobitori. Dar, din fericire, aveam crăcuţe de cimbru, suficient de rezistente ca să „cos” aluatul pe margine.)
    Ce nu mi-a ieşit OK şi am dat la o parte când am tăiat feliile au fost părţile din capăt unde am îndoit aluatul şi, sub stratul rumenit, amai fost un altul care a ieşit cam încruzit.
    Altfel, în rest, a arătat grozav (susanul întregeşte gustul minunat), rumenit frumos, feliile şi-au menţinut forma, caşcavalul fierbinte plus carnea fragedă plus ciupercile… iami-iami, ce gust!
    Deci, recomand şi eu călduros reţeta.
    E incredibil de uşor de făcut, iar efectul de surpriză super plăcută este maxim.

    Apreciază

  4. Teodora, eram sigura ca iti iese, nu ai cum sa gresesti. Reteta e simpla, nu iti trebuie nici cine stie ce indemanare, oricum merita efortul. Si noua ne place tare mult, dar nu fac prea des ca sa nu se obisnuiasca lumea cu el si sa isi piarda efectul de minunatie…

    Apreciază

  5. Bine ca ai precizat ca in sens pozitiv, ophleia1983. Nu de alta, dar, daca il mananci fierbinte si fara masura, poti avea niste probleme de care numai merele coapte te mai scapa…

    Apreciază

Comentează aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s