Conservă cu degustare întârziată

Într-un elan gospodăresc de weekend, am dat iama în borcanele adunate peste iarnă, să fac prezenţa şi să mai reduc din recipiente. De-a lungul istoriei într-ale borcănitului, am experimentat multe şi am degustat aproape imediat tot ce am comis. Puţine au fost situaţiile în care produsul muncii din bucătărie a ajuns la maturitate. Şi totuşi…
Am găsit borcanul înghesuit printre celelalte. La câte se adunaseră, era şi greu să îl văd. L-am scos când am strigat catalogul. Şi am constatat mirată că era încă virgin. Dar nu a durat mult.

Aveţi idee despre ce este vorba?
Vă spun eu: roşiile uscate şi puse la conservat cu busuioc verde şi usturoi, în ulei de măsline.

Pentru că mi se păreau cam singure roşiile aşa, am împănat pâinea de lângă ele cu nişte salată din vinetele puse bine de cu toamnă…

A fost un ospăţ pe cinste. Roşiile – uscate, dar totuşi cu ceva pulpă rămasă – s-au păstrat tare bine în uleiul de măsline, care s-a aromat numai bine de la busuiocul verde şi de la căţeii de usturoi. Am adăugat şi nişte brânză feta lângă ele şi am lichidat jumătate din borcan.
Cu jumătate din jumătatea de borcan rămasă am făcut un sos despre care vă povestesc data viitoare. Dacă mai găsesc ceva din el, că am lăsat cratiţa pe foc şi am venit să vă povestesc despre conserva cu degustare întârziată…
Anunțuri

12 gânduri despre &8222;Conservă cu degustare întârziată&8221;

  1. Buna,

    Cu un borcan, de zacusca, ratacit la fel prin camara, caruia nici capacul nu se lasa dus (nu voia sa se desfaca cu niciun chip si nicio rugaminte, cu niciunul din tratamentele spa aplicate, gen apa fierbinte, etc) mi-am cucerit eu sotul. Eram colegi de serviciu (mai suntem si azi, dar nu mai lucram impreuna) si in cladirea cu pricina aveam la fiecare etaj, cate un oficiu (bucatarioara), dotata ci frigider, cuptor cu microunde, dulapuri, etc. Intr-o zi l-am gasit la masa impreuna cu bunul nostru prieten Gabi, care azi este in Franta, si mancau zacusca, dar de la alimentara. M-au poftit la masa, dar am refuzat pe motiv ca zacusca de la alimentara este o porcarie, iar daca se simt barbati le voi aduce a doua zi borcanul de zacusca incapatanat. Cel care va reusi sa il deschida,il va primi cadou.
    A doua zi, cu chiu cu vai si mult efort, s-a lasat induplecat, in mainile celui care urma sa-mi devina sot.
    Sa mai zica cineva ca „dragostea nu trece prin stomac”!!

    Cu drag,

    Cristina

    Apreciază

  2. Îmi plac şi mie tare mult roşiile uscate, neapărat cu brânză. Şi cu pâine neagră, vorba ta.
    Am încercat o singură dată, dar nu mi-au ieşit grozave (nici măcar asemănătoare cu cele italieneşti de cumpărat), mai păstraseră ceva suc în ele, nu erau uscate bine, dar tot au fost delicioase. N-a fost chip să păstrez la borcan ceva, au fost mâncate instantaneu.
    Sunt curioasă cum sunt cele uscate la soare.
    Poate încercăm la vară. 🙂

    Am găsit aici o reţetă [unde şi spune că 1 kg de roşii uscate se obţine din 10 kg de roşii… hm… grea misiune să faci pentru tot familionul :)].
    http://bucatarmaniac.blogspot.com/2010/07/rosii-uscate-la-soare.html

    Apreciază

  3. Cum sa nu treaca? Ai vazut vreun Romeo catarandu-se flamand pe balconul Julietei?
    Poate nu este determinant bucataritul in alegerea soatei, dar atunci cand este sigur conteaza tare mult…

    Apreciază

  4. Vai, Cristina, la ce poveste romantică poate să dea naştere zacusca… Foarte fain! 🙂
    [Şi dacă n-ar fi fost borcanul cu zacuscă, oare se mai întâmpla ce s-a întâmplat? :)]

    Apreciază

  5. Teodora si Gabi un mare adevar sta in vorbele: „ce-i al tau e pus deoparte” !! Probabil ca daca nu ar fi fost zacusca, mai bine zis capacul cel incapatanat, ar fi fost cu siguranta altceva. Mie mi-a fost, clar scris, ca in acel loc sa-l intalnesc pe cel cu care imi impart viata si ma pot lauda ca am o viata minunata. Candva, cand eram in liceu si eram obligati sa facem practica de vara (sortat cartofi, cules morcovi si mai stiu eu ce) ne-au dus sa sortam caramizile ramase dupa demolarea vchii Operete, exact pe locul unde se afla in prezent cladirea in care noi ne-am cunoscut. De ce trebuia eu sa ma intorc pe acel loc dupa un numar bun de ani ? Pentru ca trebuia, asa imi era scris, sa intalnesc pe cineva.

    Sa stiti de la mine, ca pe lumea aceasta nimic nu este la voia intamplarii.

    Cu drag,

    Cristina

    Apreciază

Comentează aici

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s