Miros de Orient: dulceaţă din trandafiri

Las pentru altă zi căpşunile şi vă povestesc despre ceva ce nu fac foarte des (este pentru a doua oară, de când mă ştiu). Este o dulceaţă migăloasă şi destul de dificil de făcut: dulceaţa de trandafiri. Gustul şi aroma ei recompensează însă orice efort.
În primul rând, nu orice fel de trandafir este potrivit pentru această dulceaţă, soiul din care iese aşa minunăţie fiind cunoscut drept „trandafir de Damasc”. De un roz superb, bătut, cu un miros dulce şi care îmi aminteşte de parfurmurile bulgăreşti. Numele florii are legături cu originea ei orientală, iar cei care care au citit „1001 de nopţi” îşi mai aduc aminte probabil despre delicatesele din trandafiri, cu care emiri plecaţi în pribegie îşi desfătau papilele, în nopţile de desfrâu.

M-am îndurat cu greu să jumulesc trandafirul, aflat la prima lui înflorire. Dar arta – de orice fel ar fi ea, chiar şi culinară – cere sacrificii, aşa că mi-am cerut frumos scuze şi i-am tăiat fix trei flori pentru dulceaţă.
Nu am căutat reţeta în vreo carte de poveşti orientale, ci am scotocit în memorie, în vremea în care mişunam pe lângă bunica, în timp ce prepara cele mai minunate dulceţuri. Culegea florile de trandafir de dimineaţă, după prima rouă, într-un şorţ curat, apoi jumătate de zi o petrecea afară, pe prispă, culegând petală cu petală şi rupând nervurile albe, scuturându-le de polen… 

 … şi de tot soiul de musafiri, cu sau fără aripi.

 
Nu-mi aduc aminte cum curăţa ori spăla bunica trandafirii, acolo problema nu era praful, ci polenul. Ştiu că eu nu m-am putut lăsa în seama ploii şi am făcut un duş florilor înainte de a ce jumuli de petale. 
După un sfert de oră în care am tăiat cu foarfeca părţile albe ale petalelor, am ales petalele mai mici şi mai fine şi le-am pus la fiert cu o căniţă de apă. Pe celelalte le-am stropit cu sare de lămâie şi le-amestecat, strângându-le bine în pumni. Nu puneţi prea multă sare de lămâie, căci va acoperi gustul trandafirilor, lăsaţi doar un praf.
Când petalele puse la fiert s-au albit, am trecurat apa şi am folosit-o să fac din ea sirop pentru dulceaţă, adăugând o cantitate de zahăr o dată şi jumătate cât sucul. Mai exact, la o căniţă de suc de trandafir, am pus una şi jumătate de zahăr. Am lăsat la fiert domol până s-a legat şi am putut adăuga petalele frecate cu sare de lămâie.
 
Nu vă spun ce miros… Am lăsat focul domol, cât să fiarbă fără să scadă prea repede, dar fără să se caramelizeze. Dealtfel, asta e partea cea mai dificila: să laşi la fiert cât şi cum trebuie ca să îi găseşti gustul potrivit. Cam 20 de minute a fiert, la ce cantitate am avut. Siropul a scăzut şi s-a colorat, petalele au rămas întregi.  

Din trei flori, m-am ales cu două linguri mari de dulceaţă, pe care încerc să o împart între cei mari, cei mici şi două vecine care aşteaptă nerăbdătoare minunata dulceaţă.
Mi-ar plăcea să spun că mai fac curând, în cantitate mai mare. Trandafirul din curte este plin de boboci, însă nu mă pot hotărî să renunţ la ei. Şi oare câte flori ar trebui să rup să ajungă atâtor pofticioşi?

7 thoughts on “Miros de Orient: dulceaţă din trandafiri

  1. Din frăţia secretă făcea parte şi mama.🙂
    (Acum nu mai face ea dulceţurile, ci este cea servită. :))
    Aveam în grădină mai mulţi trandafiri de Damasc, într-adevăr, extrem de parfumaţi.
    Dădeau bine şi în grădină, şi în glastră (şi astăzi prefer trandafirii cu aspect sălbatic, nu fiecare pe tija lui), şi în cheseaua de dulceaţă.
    Faină aromă! Faină culoare! Fain gust!

    Apreciază

Comentează aici

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s