O băutură pentru cucoane: căpşunată

În satul din nordul Moldovei în care am crescut, oamenii erau gospodari şi aveau animale şi păsări în curte, şi grădini în care se-ntindea zarzavatul, şi cămări pline cu de toate, înainte ca prima brumă să dea peste dealuri. Vara munceau ca să pună peste iarnă de toate, de la pepeni muraţi la ţuică de prună. Într-o astfel de vară, un gospodar şi-a pus recolta de vişine la fermentat pentru ţuică. A făcut omul ţuica, iar borhotul – acea amestecătură de fructe fierte şi puternic alcoolizate rămasă după ce faci rachiul – l-a aruncat nevasta pe marginea gârlei, că nu aveau pe atunci nici canalizare, nici fosă septică. A trecut ziua, a venit seara, au închis gospodarii noştri poiata păsărilor şi grajdul animalelor şi s-au dus la culcare, că altă zi de muncă îi aştepta, la culcarea lunii. 
A doua zi – mare supărare când au dat drumul păsărilor în curte. Gâştele nici vorbă să iasă, zăceau toate cârpă sub cuibar, cu ochii daţi peste cap, fără să mişte vreo geană. Amărâtă şi speriată că au murit otrăvite, gospodina şi-a zis că măcar penele să le salveze, aşa că a jumulit gâştele şi le-a lăsat în fundul curţii, cu gând că le îngroapă mai târziu. S-a dus la trebile ei şi a uitat de gâşte. I-au adus alţii aminte însă: când soarele scăpăta în vârful cerului, un cârd de gâşte în piele goală găgăia în mijlocul drumului, înghesuindu-se una într-alta şi toate dintr-un şanţ în altul, de bete ce erau. Abia puteau merge, dar îşi setaseră clar direcţia spre gârlă. Iar după ele, toţi copiii satului, făcând o larmă mai-mai să nu se audă gâştele. Când s-a dus gospodina noastră după ele, s-a lămurit şi de ce atâta grabă: mai rămăsese ceva borhot de cu o zi înainte… 
Penele le-au crescut până la urmă, deşi toamna nu le-a prins pe gâşte tocmai îmbrăcate. Multe zile de atunci înainte însă gâştele astea au răscolit malul gârlei căutând borhotul, de unde trag eu concluzia că băutura este boală grea, chiar şi pentru o gâscă…
Eram copil, la bunica, când am auzit povestea asta, despre care m-am întrebat de multe ori dacă e adevărată. De râs… am râs când am auzit-o şi râd ori de câte ori îmi aduc aminte de ea. Şi mi-am adus aminte iar de ea când scoteam căpşunile bine alcoolizate din numita „căpşunată”, altfel spus un lichior de căpşuni din care mi-au rămas nişte fructe alcoolizate, ca în povestea despre gâşte.

Simplu de preparat: căpşuni, zahăr şi alcool. Şi poate şi nişe apă, dacă tăria e prea tare. Cantitatea de căpşuni trebuie să fie ceva mai mare ca să înţelegi ceva din băutura asta, pentru că este taaaaare bună. Dacă nu eşti atent, te fură dulceaţa ei şi te trezeşti că nu mai ai picioare în stare să te ducă binişor de la masă la pat…
Eu am făcut din aproape trei kilograme de căpşuni româneşti, culese din Bihor şi vândute la Râmnicu Sărat, la colosalul pret de 5 lei kilogramul. (La aşa preţ de vânzare, cred că au avut un preţ de producţie infim, având în vedere cât i-o fi costat transportul…) Am pus jumătate de kilogram de zahăr şi cam un litru şi ceva de ţuică de casă, nici prea-prea slabă, nici foarte-foarte tare, făcută de socrii mei, într-un sat din Buzău.   

Am curăţat şi spălat căpşunele, apoi le-am zdrobit puţin între degete (ca să lase mai repede sucul) şi le-am pus într-un bidon de 6 litri, punând din când în când zahăr peste ele. Am umplut cam o treime din bidon cu zahăr şi căpşuni.

Cu bidonul lăsat la soare şi agitat din când în când, căpşunele au lăsat rapid sirop, astfel că, în jumătate de zi, se alesese cam tot ce se putea din sucul lor.

După toată isprava asta, am pus ţuica peste căpşunele din bidon. La circa un litru şi jumătate de sirop de căpşuni, am adăugat cam un litru de ţuică. Am mai lăsat jumătate de zi în bidon combinaţia, apoi am strecurat-o şi am pus-o în sticle.

Nu lăsaţi fructele să stea cu sirop prea mult, pentru că încep să fermenteze şi se strică gustul băuturii. Alcoolul trebuie adăugat atunci când fructele au lăsat tot siropul.


Gustul final este dulce şi puţin cremos. Dacă încă vi se pare prea tare, o puteţi dilua cu apă, eventual cu adaos de zahăr.
Ce să vă mai spun despre căpşunata asta?! Cumpăraţi căpşuni, puneţi-le la zăcut cu zahăr şi faceţi şi voi un pui din ăsta de băutură pentru cucoane. Şi pe urmă mai vorbim…

7 thoughts on “O băutură pentru cucoane: căpşunată

  1. Imi place asa tare povestea gastelor, cred ca s-a auzit in toata Romania de ea :)) sau s-a mai intamplat si la alte case :)) Buna capsunata asta, se serveste in pahare minuscule, nu? ca pentru cucoane :))

    Apreciază

  2. Ca sa dau o explicatie academica, presupun ca raportul dintre greutate si concentratia alcoolului a crescut proportional de la gaste la cucoane.
    Ca sa o zicem altfel, cred ca totusi cucoanele tin la bautura mai ceva decat gastele. :)))

    Apreciază

Comentează aici

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s