Lichior de mentă

Odată cu venirea primăverii, o grămadă de verdeţuri şi ierburi mi-au izbucnit în grădină. În doar o sută de metri pătraţi de curte, cresc – pe lângă doi pini, doi nuci, un măr, un cireş şi un vişin – oregano, rozmarin, salvie, pătrunjel (creţ şi necreţ), leuştean, ceapă şi usturoi verde, câteva fire de roşii, dar şi câte un rând de mărar, salată, spanac şi ridichi. Şi, evident, mentă, pentru că altfel nu aş fi avut producţie proprie pentru această reţetă. Plus nişte trandafiri (vă amintiţi că v-am spus deja despre dulceaţă), clematite, iederă, zmeură, mure, doi fragi speriaţi, două tufe de ghiocei şi vreo cinci de toporaşi, plus alte flori şi restul iarbă. Asta înseamnă, zic eu, managementul eficient al terenului. :)))))  

Din menta jumulită după ce s-a strecurat nesimţit în pătrunjel, am făcut un lichior. La cât de mare era tufa de mentă, pot spune că această plantă a avansat de la stadiul de igredient complementar în dulceaţă şi prăjituri la cel de materie primă pentru băuturi mai mult sau mai puţin spritoase.

Aşa se face că am luat un pumn zdravăn de mentă pentru a face un lichior. Am mai avut 750 de mililitri de ţuică şi tot atâta apă, plus o cană de zahăr. Mi-a părut rău că am uitat cuişoarele, aşa că puneţi-le voi şi pentru mine.
Eu am pus menta la macerat în ţuică, dar se poate folosi şi alcool alimentar. Aici ar fi trebuit să pun şi câteva cuişoare, de care am uitat însă. Zece zile mai târziu, am adăugat un sirop din apă şi zahăr în cantitate egală cu ţuica în care era macerată menta. Teoretic, la un litru de alcool, ar trebui pus un litru de apă şi jumătate de kilogram de zahăr. Eu am pus însă după cum am considerat eu.

A rezultat o băutură potrivit de tare şi fooaarte aromată. Iar dacă este băută rece, este şi mai accentuat gustul mentolat.
Încercaţi!

2 gânduri despre &8222;Lichior de mentă&8221;

  1. Ce draguta gradina cred ca ai :)! Menta imi place si mie foarte mult, ar trebui sa-mi fac rost de un ghiveci … (ca in curte eu cresc un dulau).Tin minte reteta ta, pentru cand ma napadeste si pe mine menta🙂

    Apreciază

Comentează aici

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s