Gem picant de mere și roșii

După atâtea zile de sărbătoare, mi-am făcut curaj și am intrat în bucătărie și pentru altceva decât a pregăti mese pentru musafiri. Vreau de mult să fac un gem ori dulceață în care să combin mere și roșii. Recunosc că am aplicat parțial principiul „vezi că ți se strică în frigider”, valorificând niște jumătăți de roșii rămase după masa de Crăciun și vreo două mere atinse de… uitare să zicem, pe ici pe colo. 

Am avut drept ingrediente două mere, trei-patru roșii, o ceapă de mărime medie, patru-cinci linguri de zahăr, un vârf de cuțit de ghimbir pisat, o lămâie, o creangă de cimbrișor, doi-trei ardei iuți, bețe de scoțișoară, câteva cuișoare, piper măcinat și un strop de vin roșu. Merele, roșiile curățate de coajă, ceapa și lămâia, toate tăiate bucățele, au fost amestecate cu zahăr și ghimbir și puse la fiert, pe foc viu. 

Spre final, când merele s-au înmuiat, iar roșiile nu se mai înțelegeau în compoziție, am pus ardeii iuți tăiați feliuțe, două bețe de scorțișoară, câteva cuișoare și piper și am subțiat totul cu jumătate de păhărel de vin roșu, de la țară. 

Ceea ce am obținut în final este un gem – sos, dulceag și picant. Niște prieteni veniți în vizită în aceeași zi au recunoscut doar roșiile și scorțișoara. Când le-am spus ce altceva conține sosul pe care l-au lichidat, au spus că li se pare a fi una din cele mai surprinzătoare combinații culinare. 
Subscriu.

Vrei să știi de unde am acest borcan simpatic? Îl găsești și tu aici.

Comentează aici

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s