O carte bună și o rețetă ratată

V-am spus că am cumpărat de curând două cărți. Prima era o carte cu 50 de rețete pentru prepararea conservelor dulci.
A doua însă are un public mai restrâns, respectiv bloggerii culinari vorbitori de limba engleză: ”Plate to Pixel, Digital Food Photography & Styling”. Un manual despre fotografie culinară, de la momentul în care pui mâna pe aparatul foto şi până la publicarea pe blog.

Primul lucru pe care l-am înţeles din această carte a fost că poţi face fotografii minunate şi fără să ai un aparat foto DSLR, dacă ştii să faci lumina să lucreze în folosul tău. Am ţinut minte două cuvinte: dispersie şi reflecţie.

Ca să spun altfel, cel mai mare câştig pe care îl aduce această carte pentru un blogger fără pretenţii de fotograf profesionist este că te ajută să exploatezi mult mai bine opţiunile simple ale aparatelor foto pe care le numim atât de romantic „săpuniere”. Nu poţi avea aceeaşi profunzime şi acelaşi focus precum ai avea cu un DSLR, dar lumina şi imaginaţia sunt disponibile în egală măsură celor care ţin un aparat foto în mâini, indiferent cât de complex este el.
Mai apoi, înveţi că aparatul foto este doar unul dintre instrumentele de care ai nevoie pentru o fotografie bună, iar că pe altele le poţi improviza singur şi fără prea mari cheltuieli. Totul ilustrat cu imagini din care poţi înţelege uşor diferenţa între ISO 100 şi ISO 400.
Este o carte aparent ușor de citit, pentru că este scrisă într-un stil simplu şi accesibil, dar care cere atenție și consecvență. De ce? Pentru că nu o poți citi pe sărite, așa cum nu poți învăța, într-o limbă străină, cum să compui fraze atâta vreme cât nu știi cum se conjugă verbele.
O astfel de carte reprezintă o investiţie pentru cine doreşte nu doar să aibă imagini mai bune pe blog, ci şi pentru aceia care îşi doresc mai mult şi nu îşi permit să facă investiţii într-un aparat performant ori în accesoriile acestuia. Încă nu am ajuns la capitolele privind editarea fotografiilor, dar mă aştept să continue în această notă şi să propună idei şi pentru care nu pot cumpăra licenţe de Photoshop.
Dacă ajungeți pe site la Books Express (de acolo am cumpărat-o), nu o căutați la cărți culinare, pentru că nu o găsiți. Este la „Fotografie specializată”, alături de cărți despre cum să pozezi animale, flori ori peisaje.
Cât costă? 138,32 lei dacă vrei să o primești în 7-9 zile și 117,46 lei dacă optezi pentru livrarea economică, în 2-3 săptămâni. Îmi fac datoria de om cinstit și vă spun că eu am obținut o reducere pentru că scriu despre ea pe blog, dar am aflat asta după ce am comandat-o.
Sau o găsiți pe Amazon.com, cu 16,96 de dolari plus taxe ori, în versiune digitală, cu 19,99 dolari pentru Kindle.
Ce legătură este între această carte şi reţeta despre care pomeneam în titlu? Una de cauzalitate: furată de lectură, am compromis total (a se înţelege că am făcut scrum) gemul de lămâie şi ghimbir pe care îl aveam pe foc, aproape de punctul de gelifiere. Au rămas din el doar pozele şi o urmă de fum…

2 gânduri despre &8222;O carte bună și o rețetă ratată&8221;

Comentează aici

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s