Căpșuni la borcan

Această rețetă este începută acum un an. Nu doar scrierea ei, ci și prepararea: căpșuni la borcan. 
Nu-mi stă în fire să aștept atât până deschid un borcan cu bunătăți, dar ceva m-a reținut, de data asta. Știți sentimentul acela pe care îl ai atunci când faci un lucru ieșit din comun și ești atent la toate detaliile, și aștepți, și insiști, convins fiind că vei obține o victorie care va justifica efortul?? Cam așa a fost. A fost sigură că merită să aștept un an ca să scriu despre ceva colosal. Iar dacă ar fi ieșit o mare varză, recunosc că nu ar fi aflat nimeni…
Căpșunele sunt fructe excelente, dar știți și voi că își pierd o parte din gust dacă sunt prelucrate termic. Dulceața și gemul sunt foarte bune, dar nu mi-a fost dat să le mănânc conservate în altă formă atât de bine încât să îți păstreze dulceața. Și totuși, se poate…
Am folosit rețeta a ceea ce bunica mea numea ”compot uscat”, făcut doar din fructe și din zahăr. Adică am umplut pe trei sferturi borcanele cu căpșuni, iar deasupra am turnat zahăr cu nemiluita. Am pus capacele și am sterilizat borcanele. Asta a fost partea ușoară, de acum un an (de aceea și watermark-ul de pe poze este diferit, fiind cel vechi), mai greu a fost să las timp să treacă, astfel încât să pot spune că nu mă fac de râs cu această rețetă. 

Am desfăcut unul din cele două borcănele în primăvară (hehe, calendaristic, e încă primăvară, nu?). Am fost surprinsă când am constatat cât de bine s-au conservat: fructele sunt întregi și încă tari, dulci și foarte gustoase, aromate, deși culoarea este clar diferită. Siropul s-a îngroșat și este atât de consistent încât îl voi bea, probabil, cu apă minerală.
 

S-au dus… Amestecate cu niște căpșuni proaspete, într-un iaurt…
Vara asta, pun mai multe borcane la conservat, e clar…
 
Later edit: Ca să fie clare lucrurile și să respectăm adevărul istoric, în imaginile de mai sus sunt două feluri de căpșuni: conservate și proaspete. Diferența de culoare este evidentă, cea de vechime o confirm eu. O precizare nu strică niciodată.🙂

12 thoughts on “Căpșuni la borcan

  1. cred ca este foarte buna reteta, dar am cateva intrebari si daca se poate sa-mi raspundeti :1. cu aproximatie, cam cat zahar sa pun peste ele in borcan? 2. cat timp le las la sterilizare ? MULTUMESC.

    Apreciază

  2. Ideea mi se pare excelenta, Gabi, la fel si denumirea de 'compot uscat'! Ma intreb daca ar merge aplicata si in cazul altor fructe asemanatoare, de exemplu zmeura ori fragute, afine etc. Sigur o incerc si eu anul asta.🙂
    As avea o singura intrebare, legata de sterilizare. Presupun ca ai sterilizat borcanele inainte(oare de ce mai intreb?! ;)), dar din text inteleg ca le-ai sterilizat si dupa ce ai pus in ele amestecul de capsuni+zahar. Asta inseamna ca le-ai fiert in apa/bain marie?… Si daca da, pentru cat timp?
    Multumesc atat pentru raspus cat si pentru reteta!
    Te pup cu drag, o seara faina.

    Apreciază

  3. Buna, eu am incercat varianta de apune zahar kg/kg am lasat la rece pana a lasat sirop si apoi am pus la borcan, am pus si o jumatate de aspirina si am sterilizat–am borcane si de acum 2 ani––in borcan arata super-gustul accelasi dar nu sant tari. Acum am sa pun dupa acesta reteta, dar totusi , o cantitate de zahar aprox. la borcanel. Multumesc. Iti doresc tot binele din lume si multa sanatate si ne poti rasfata cu bunatatile tale.

    Apreciază

  4. oli, nu am masurat zaharul, am mers pe proportii: trei sferturi fructe si un sfert zahar. Totusi, cred ca intra cam o treime de cana de zahar la un borcanel de 400 de grame. Depinde cat sunt de mari fructele. Am facut si cu piersici, in borcane mari (800 de grame), iar acolo a intrat cam jumatate de cana de azhar. Repet insa: este o estimare ochiometrica.
    Multumesc pentru aprecieri. Te astept cu drag aici.🙂

    Apreciază

  5. buna , imi place enorm site-ul tau , apreciez toata munca depusa. O mica intrebare eu incerc sa reduc cantitatea de zahar pe care o consumam , crezi ca daca pun doar o lingura de zahar la fiecare borcan de 400 de grame voi avea probleme? Inca nu am apucat sa parcurg toate retetele tale , cumva ai si conserve de fructe fara zahar?Multumesc anticipat pentru raspuns si spor la bucatareli

    Apreciază

  6. Se poate prepara si cu mai putin zahar, dar este posibil sa nu aiba la fel de mult sirop. Zaharul stimuleaza producerea sucului, astfel ca lipsa lui ar face ca in borcan sa ai mai putin lichid. Atata vreme cat borcanele sunt sterilizate si nu intra aer in ele, nu ar trebui sa fie o problema.
    Exista deja in site retete fara zahar ori cu o cantitate mai mica, dar nu suficient. Incerc sa dezvolt partea cu retete dietetice / pentru diabetici. Ca idee insa, poti prepara conserve fara zahat din anumite fructe cum ar fi prune, gutui, maces ori poti folosi indulcitor. Dar sper sa am, in curand, mai multe retete din cele de care ai nevoie.

    Apreciază

  7. Gabi,eu pe vremea raposatului de-l impuscara-m pumeam in fiecare an prune cu zahar la borcan dupa reteta asta.Tin sa-ti spun ca este o minunatie.Prunele fiind cu samburi erau dementiale.Este cea mai buna dulceata.Cu stima, Violeta

    Apreciază

Comentează aici

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s