Cum am făcut cactusul jeleu

Prickly pear jellyȘtiți cactușii aceia mari, pe care îi vedem că umplu deșerturile prin filmele americane, da? Când îi văd, mă gândesc la desene animate și la comedii în care personajele fug urlând, cu turul pantalonilor plin de ace cât palma de lungi. De aici și până la jeleuri și bomboane este o cale lungă, pe care eu cu niciun chip nu aș fi văzut-o ușor. Și totuși…

…am făcut cactusul jeleu. Nu pe de-a întregul, ci doar fructele lui, pe care nu le-am cules din deșerturi nord-americane, ci de pe raft de la Lidl. Nu glumesc, iar ca să nu înțelegeți altceva, vă și arăt. Despre asta vorbesc când spun fructe de cactus:Bun, dar să trecem la treabă și să facem jeleu de fructe de cactus! Fructele astea sunt de mai multe culori: galbene, portocalii, roz, roșii, dar toate cam același gust și semințe la fel de mici și de tari, pe care e bine să le dați la o parte. Coaja este subțire și destul de rezistentă, cauciucată chiar, așa că trebuie curățată. Aveau și țepi – nu știu dacă la fel de mari precum cei din pantalonii lui Mickey Mouse -, dar oricum mă bucur că i-au rupt alții.Patru-cinci fructe am avut, cât niște cartofi de mari. Jumătate de lămâie și zahăr aproape cât fructele, dar măsurate mai târziu, nu de la început. Ce am făcut a fost să curăț fructele, să le tai cuburi și să le pun la fiert cu apă cât să le acopere. Au fiert până s-au înmuiat și apoi am trecut totul prin sită. Ce am obținut am pus la fiert cu zahăr în cantitate aproape egală, plus zeama de lămâie.A fiert din nou de m-am plictisit, timp în care am întors pe dos netul încercând să aflu câtă pectină are cactusul, să știu câte ore mai stau lipită de aragaz. Cum rezultatul a fost dezamăgitor (am găsit o listă de rezultate, dar niciunul nu mi-a adus vești bune), am virat brusc spre sertarul-cămară, am scos plicul de gelifiant, mi-am călcat pe suflet și am scăpat un pic în cratiță. Doamne apără și păzește! Promit să nu mai fac așa ceva decât în cazuri excepționale, cu fructe excepționale, aduse din locuri excepționale. Cu un fruct stea, un kiwano, un rambutan, o pitahaya ceva… poate…În final, am obținut jeleul: fin, dulce-acrișor.

Era (spun ”era” pentru că nu mai este) ca un cristal abia descoperit și adus la soare. O bucată de lavă răcită și totuși încremenită în culoarea pe care miezul pământului i-a dat-o.
La asta mă gândeam eu când am văzut jeleul întins pe pâine. Nu știu ce are de spus cactusul meu din colț, dar la cât este de mare, cărnos și țepos aștept cu mare interes să producă și altceva decât durere.

Sursa foto combo: 1, 2, 3.

7 thoughts on “Cum am făcut cactusul jeleu

  1. Tu care ai asa idei grozave,nu te-ai gandit sa toci ceva mar/gutuie pentru pectina si arata la fel cu frumusetea de culoare ce au dat-o cactusii.
    Stii ce,ma ofer voluntar/cobai sa degust toate minunatiile care le mesteresti,daca mai ramane ceva…
    Succes in tot ceea ce faci!

    Apreciază

Comentează aici

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s