Cum să faci maioneză din avocado

IMG_20151231_151453

Acum, că au trecut sărbătorile de iarnă cu toate mâncărurile grele și grase, parcă am mânca și ceva mai ușor. O salată ușoară, un avocado, un morcov… deși tot salata de boeuf ne vine mai întâi în minte.

Și ce-ar fi totuși să le avem pe toate într-una singură, ca să îmbinăm și tradiția, și noul, și sănătatea? E simplu: facem o salata de boeuf cu maioneză vegetală, din avocado.

Nu am să vă spun ce trebuie pentru salată (rețeta o știe bine orice gospodină și o adaptează după cum dorește), dar vă povestesc despre maioneză. Este simplu de făcut doar din avocado și ulei, condimente după cum doriți – sare, piper, muștar, plus zeamă de lămâie ca să reduceți oxidarea. Iar pentru un avocado de 100 de grame, aveți nevoie de tot cam atât ulei.

În primul rând, trebuie să știți cum să alegeți un avocado sănătos și bun pentru manioneză. Alegeți unul mai mare (cât un cartof dulce), cu coaja verde intens, pentru că soiul celor micuțe și maronii are mai mult sâmbure decât pulpă.

Fructul nu trebuie să fie prea moale, dar să simțiți cum se deformează când îl apăsați. Dacă este prea crud, păstrați-l câteva zile în bucătărie, pe pervaz. Ca să vedeți cât este de copt, urmăriți locul din care s-a desprins codița: trebuie să fie gălbui, iar coaja trebuie să fie verde începând chiar din margine. Veți vedea mai jos că un avocado copt are și pulpa gălbuie și cremoasă, numai bună de făcut piure.

IMG_20151231_144047

Dacă locul codiței este alb, iar coaja alb-galbenă pe margini, avem un avocado prea crud, iar dacă locul este maroniu, fructul este deja trecut și sigur are pete negre în pulpă.

Pentru a-l folosi, nu curățați avocado de coajă! Spălați-l și apoi îl tăiați în două jumătăți, ca să scoateți ușor sâmburele mare și alunecos. (Îl puteți păstra și crește din el un alt avocado destul de ușor, care ar putea rodi în cazul în care aveți două plante, pentru încrucișare.)

După ce ați tăiat fructul în două, crestați în pătrățele pulpa cu un cuțit, fără să tăiați coaja. Va fi ușor de scos apoi din coajă cu o lingură, ca oul dintr-o găoace, așa cum vedeți mai jos.

IMG_20151231_143915

De aici încolo, e mult mai simplu: odată ce ați pus bucățelele de avocado în castron și le-ați transformat în piure, amestecați ca de obicei pentru maioneză, punând ulei puțin câte puțin. Avantajul față de maioneza clasică este că cea din avocado nu se taie și nici nu contează dacă o învârți spre dreapta ori spre stânga ori în ambele părți. Grozav. nu??

IMG_20151231_144229

Această maioneză poate fi făcută manual ori cu ajutorul unui blender ori robot de bucătărie. Eu am preferat varianta clasică a mâinii drepte: mi se pare mai simplu de controlat textura, dar și de gustat.

IMG_20151231_151030

În final, maioneza din avocado are aproape aceeași consistență precum cea cu ou, poate ceva mai cremoasă și cu o ușoară tentă verzuie. Din punct de vedere al gustului, este mai fină și nu tot atât de grasă, astfel că poți mânca pe săturate salata de boeuf fără teamă că ți se va face rău.

Odată terminată, faceți cu ea ce credeți, doar să țineți minte că își schimbă gustul dacă o țineți mai mult de o zi-două la frigider. Nu se strică, dar s-ar putea să nu vă mai placă la fel de mult. Dar nici maioneza clasică nu rezistă la nesfârșit, nu?

IMG_20151231_151436

Astea fiind spuse, să o pregătiți cu spor, să o mâncați sănătoși și să vă întoarceți să îmi spuneți cum v-a plăcut!

Comentează aici

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s