Limonadă cu hibiscus, ghimbir și rom

hibiscus5

Am prins o fereastră de vreme frumoasă între atâtea zile urâte, fix cât să pun rețeta asta pe blog la timpul potrivit – un ceai de hibiscus atât de frumos aromat cu ghimbir și rom încât mai bine îl numim limonadă.

Este una din cele trei rețete despre care v-am povestit în live-ul de pe Facebook (pe care îl puteți vedea AICI). Am pregătit atunci băutura asta în două variante, în niște borcane tare simpatice, pe care le puteți găsi și voi la Borcane & Capace ori pe borcane.ro. Continuă lectura

Sirop de piersici

Piersicile sunt printre fructele mele preferate şi nu ştiu cum se face că nu le-am avut mai des la mine în bucătărie. Acum câteva zile însă, am venit acasă cu două kilograme de piersici frumoase şi zemoase, din care au rezultat două reţete. Adică două borcăneli. Adică un sirop şi un gem bun, bun. Vom vorbi acum despre sirop şi las pe data viitoare gemul.
Am lucrat cu maximum de eficienţă, în sensul că am folosit cele două kilograme de două ori: o dată pentru sirop şi apoi pentru gem, ceea ce a fost posibil pentru că piersicile erau extrem de zemoase.

Cum spuneam – întâi siropul, pentru care am avut nevoie şi de două căni de zahăr, câteva cuişoare şi un pic de zeamă de lămâie. Mai întâi, am spălat şi tăiat bucăţele piersicile, pe care le-am pus într-un borcan mare, alternând cu straturi de zahăr.

Borcanul a rămas afară, la căldură, până a doua zi, când am strecurat siropul şi l-am pus la fiert cu cele câteva cuişoare şi zeama de la jumătate de lămâie. A fiert atât cât să se îngroaşe puţin siropul. Nu-l lăsaţi să fie prea dens, căci se va carameliza precum siropul de dulceaţă atunci când ajunge în apă rece.
Apoi am pus într-un pahar şi am amestecat cu apă minerală rece, cuburi de gheaţă şi nişte foi de mentă jumulite de pe strat. Şi am pozat, o dată… 

… şi încă o dată, şi încă o dată…

Am fugit să descarc pozele, cu gândul încă la paharul lăsat afară. Mi-a ieşit total din minte că ar trebui să vă arăt şi sticla. Iar când mi-am dat seama şi am vrut să îndrept eroarea, dar tehnica mi-a jucat feste.
Aşa că mă opresc aici până restabilesc ordinea firească a circuitelor…

Later edit: Am rezolvat problemele tehnice, așa că vă pot arăta acum și ce culoare are acest minunat sirop de piersici.

Sau cât a mai rămas din el, după primele șase pahare băute în familie…

Suc răcoritor de corcodușe galbene

Sucul acesta este o improvizație, ca dealtfel muulte din borcănelile de aici.

Am ajuns să îl prepar în contextul unei alte borcăneli, despre care v-am povestit recent: gemul de corcodușe cu lavandă. Am arătat acolo cum am rămas cu o oală plină de apă cu aromă pregnantă de corcodușe, după ce am opărit cam tare fructele pentru gem. Continuă lectura

Lichior din muguri de brad

Acum doi ani, scriam aici despre un sirop de brad preparat in principal in scopuri medicale. Tot atunci, din mugurii pe care îi aveam în exces, am făcut și un lichior. Nu știu ce s-a întâmplat, dar rețeta nu a văzut niciodată lumina online-ului. Și probabil ar fi rămas scufundată în uitare, dacă nu aș fi găsit – salvata undeva, într-un folder într-aiurea – imaginea unei gărgărițe simpatice, rătăcite printre ace verzi împrăștiate în bucătărie. Am căutat, am  găsit și vă arăt acum, cu întârziere și cu regret că nu am cui face poze noi. Lichiorul s-a dus de mult, iar din el au rămas doar câteva imagini cu un watermark vechi cât blogul…

În primul rând, mugurii de brad: spălați bine, ciucure cu ciucure. Dihănii mici se ascund de obicei printre ace, așa că asta nu-i tocmai treabă ușoară sau pentru oameni grăbiți. Rășina încă-i tânără, dar promite mult lipici, așa că mâinile adună cu sârg urme de brad tânăr. Muuuult săpun și apă caldă recomand drept leac.

Abia acum putem trece mai departe. Cu mugurii puși în robotul de bucătărie, ca să îi franjureze bine și să scoată sucul la iveală. Apoi totul intră într-un boran, cu bețe de scorțișoară și cuișoare deasupra și alcool alimentar sau țuică. Cât? Cât trebuie ca lichidul să acopere tot, iar la final, să obții o băutură bună prin amestecul cu siropul cu zahăr. Depinde cât de tare este alcoolul și cât de puternic vreți să fie lichiorul, la final.
Eu am pus țuică de circa 40 de grade și am lăsat borcanul să stea și să aștepte. O săptămână, două trei, la loc răcoros (în jur de 15 grade), până să vină și siropul.
Și a venit un sirop din apă şi zahăr ţinute pe foc până s-a topit zahărul, apoi răcit ca să nu opărim ce a mai rămas din acele verzi de brad, macerate în alcool. Cât sirop? De două ori mai mult decât țuica (adică o parte țuică și două sirop). Și a urmat încă o săptămână de așteptare.
Ce am obținut? Un lichior cu aromă mentolată, rășinoasă chiar, ceea ce era de așteptat. Cu un gust bunicel, dar apropiat de nota medicamentoasă a siropului de brad.
Nu mai știu când și cum s-a terminat. Știu însă că am tras niște gâturi serioase din sticlă când nasul îmi era prea îndărătnic să mai asculte de batiste ori decongestionante. Și a mers…
 

Sirop de trandafiri. Şi o trandafirată

V-am promis un sirop de trandafiri şi iată-l! Ştiu că s-ar putea ca acum să se găsească mai greu trandafirii care vă trebuie, dar a durat ceva macerarea. Haideţi să nu pierdem vremea, că trece parfumul trandafirilor…

În primul rând, vă trebuie petale de trandafir. Aici e o discuţie în contradictoriu, din câte am văzut, pentru că unii susţin că poate fi utilizat orice soi de trandafir, în timp ce alţii cred că doar cei pentru dulceaţă sunt potriviţi. Eu îmi pun problema mai simplu: dacă arabii foloseau doar trandafirul de Damasc pentru dulciuri, presupun că nu o făceau degeaba. Ori poate nu cunoşteau alte soiuri?…
Independent de părerile oricui, am pus la sirop trandafiri pentru dulceaţă (nu ştiu sigur nici acum dacă sunt Rosa Damascena ori Rosa centifolia) pentru că asta am avut. Am adăugat trei flori dintr-un trandafir roşu închis, pentru că am auzit că accentuează culoarea.

Am adunat un castron mare de trandafiri, probabil 25-30 de flori. Am mai avut jumătate de kilogram de zahăr pentru prima etapă şi 1,5 kilograme de zahăr pentru a doua, o lămâie şi apă.
Am scuturat bine florile de polen şi gâze şi le-am stropit cu zeama de la lămâie, apoi le-am frământat bine cu zahăr. Au ajuns într-un borcan mare, pe care l-au umplut pe trei sferturi. Am turnat apă deasupra, cât să le acopere cu câteva degete. Acest borcan a stat la frigider o săptămână, timp în care am amestecat în el de câteva ori.
După săptămâna de stat la frigider, siropul în transformare era un fel de apă dulce şi colorată, cu un puternic miros de trandafiri, dar care nu mi se părea să aducă a sirop. Eiii, s-au schimbat lucrurile după ce am strecurat bine, am pus restul de zahăr (1,5 kilograme la circa 3,5 litri de lichid) şi l-am lăsat încă o săptămână la frigider, timp în care am amestecat insistent, să se topească zahărul.

Treaba asta cu siropul e tare uşor de făcut, numai să ai răbdare. La final, e minunat să stai la un pahar de sirop făcut cu apă rece, care mie îmi miroase a vacanţă la bunica, a rufărie apretată şi albăstrită cu sineală şi a prosoape de in păturite în dulap, cu flori de izmă creaţă şi levănţică între ele…
Iar dacă aveţi chef de o trandafirată, amestecaţi doi litri de sirop cu trei sferturi de litru de ţuică de prune. În loc de ţuică, puteţi adăuga alcool alimentar diluat, în raport de cât de tare vreţi să fie. Numai să aveţi grijă la degustare, că vă fură parfumul de trandafiri de nu mai ştiţi câte grade avea pruna. :))

Lichior de mentă

Odată cu venirea primăverii, o grămadă de verdeţuri şi ierburi mi-au izbucnit în grădină. În doar o sută de metri pătraţi de curte, cresc – pe lângă doi pini, doi nuci, un măr, un cireş şi un vişin – oregano, rozmarin, salvie, pătrunjel (creţ şi necreţ), leuştean, ceapă şi usturoi verde, câteva fire de roşii, dar şi câte un rând de mărar, salată, spanac şi ridichi. Şi, evident, mentă, pentru că altfel nu aş fi avut producţie proprie pentru această reţetă. Plus nişte trandafiri (vă amintiţi că v-am spus deja despre dulceaţă), clematite, iederă, zmeură, mure, doi fragi speriaţi, două tufe de ghiocei şi vreo cinci de toporaşi, plus alte flori şi restul iarbă. Asta înseamnă, zic eu, managementul eficient al terenului. :)))))  

Din menta jumulită după ce s-a strecurat nesimţit în pătrunjel, am făcut un lichior. La cât de mare era tufa de mentă, pot spune că această plantă a avansat de la stadiul de igredient complementar în dulceaţă şi prăjituri la cel de materie primă pentru băuturi mai mult sau mai puţin spritoase.

Aşa se face că am luat un pumn zdravăn de mentă pentru a face un lichior. Am mai avut 750 de mililitri de ţuică şi tot atâta apă, plus o cană de zahăr. Mi-a părut rău că am uitat cuişoarele, aşa că puneţi-le voi şi pentru mine.
Eu am pus menta la macerat în ţuică, dar se poate folosi şi alcool alimentar. Aici ar fi trebuit să pun şi câteva cuişoare, de care am uitat însă. Zece zile mai târziu, am adăugat un sirop din apă şi zahăr în cantitate egală cu ţuica în care era macerată menta. Teoretic, la un litru de alcool, ar trebui pus un litru de apă şi jumătate de kilogram de zahăr. Eu am pus însă după cum am considerat eu.

A rezultat o băutură potrivit de tare şi fooaarte aromată. Iar dacă este băută rece, este şi mai accentuat gustul mentolat.
Încercaţi!

O ţuică fiartă

Ce faci când ai ochii lăcrimoşi ca după filmele indiene, gâtul cât vulcanul Etna şi un muşuroi de furnici în nas? Când iei medicamente şi răceala nu cedează până nu îşi face damblaua? Eu am un singur răspuns: ţuică fiartă.
Ca şi în cazul vinului fiert, variantele de preparare sunt multe, după gusturile fiecăruia. Nu ştiu cum vă place vouă, dar vă spun cum fac eu.

La o cană de ţuică, se pun două linguriţe de zahăr brun, un băţ de scorţişoară, câteva boabe de piper negru şi câteva stafide. Dacă vă ţin nervii, puteţi adăuga şi o feliuţă de ghimbir. Ţuica este oricum tare, ghimbirul este cu un gust foarte pregnant, iar iuţeala lui nu se va simţi la prima gustare, dar o urmă aromată va rămâne…

De preferinţă, se bea foarte caldă. Fierbinte chiar. Dacă vă ţin puterile…
Ţuica fiartă nu este pentru oricine. Ţuica este o băutură tare chiar şi atunci când este rece. Fierbinte fiind, e şi mai şi. Trebuie să ai putere de a o bea. După care, trebuie să ai putere să te ţii pe picioare, măcar până ajungi în pat. Iar a doua zi, trebuie să ai putere să gândeşti cu mintea clară, fără să ai un sac de nisip în loc de cap.
Nu glumesc. Iar cine nu poate bea aşa ceva ştie asta…