O altă salată de ardei iuți în oțet

IMG_20160131_144027

Am făcut de-a lungul timpului nenumărate feluri de ardei iuți la borcan, dar tot îmi mai vine câte o idee din când în când. Uitasem de rețeta asta, până când am deschis un borcănel, de curând. Am descoperit salata asta de ardei și mi-am adus aminte că nu v-am povestit despre ea. Continuă lectura

Anunțuri

O rețetă furată: salată de ciuperci și gogonele la borcan

reteta rucar

Am povestit acum câtva timp despre cele câteva zile petrecute la Rucăr, din care primul lucru pe care mi-l aduc aminte este mâncarea.

Lăsând la o parte felurile nenumărate de brânză și cașcaval care mi-au încântat papilele, vreau să vă spun câte ceva despre o salată grozavă, a cărei rețetă nu m-am lăsat până nu am furat-o de la bucătăresele de acolo. O fi bine, o fi rău, nu știu ce să zic… Continuă lectura

Cei mai buni gogoșari în oțet

gogosari in otet - Bucatareli la borcan

Am mai spus că nu-mi pot închipui toamna fără gogoșari în oțet, deși uneori stau un pic să mă gândesc ce aș alege dintre castraveciori și gogoșari.

Pare o rețetă ușoară: pui gogoșarii, pui oțet și apă și condimente… Dar știți bine, sunt sigură, că rareori găsești în cămara cuiva gogoșarul perfect conservat. Acel gogoșar intens colorat, bine pătruns de oțet și potrivit de acru – ca să nu-ți strâmbe ochii atunci când îl muști – și dulce fix atât cât trebuie. Continuă lectura

5 conserve de care ai nevoie în cămară iarna

conserveSuntem deja la mijlocul toamnei. Deja s-au cam făcut jocurile pentru umplut cămara, așa că s-ar putea ca lista asta să îți schimbe un pic planul, dacă ai omis ceva din ceea ce mi se pare a fi un minimum obligatoriu pentru orice cămară, pivniță ori congelator.

Cam orice dintre ce am trecut mai jos poate fi găsit în magazine, inclusiv iarna. Dar, dacă ai decis să fii om gospodar, care își face vara sanie și toamna murături, este de la sine înțeles să nu depinzi de ce produc alții și că vei dori să îți umpli cămara ori balconul cu ceea ce ai pus la borcan cu mâinile tale. Continuă lectura

Gulii murate cu ardei

În weekend, am făcut ordine în ceea ce mie îmi ține loc de cămară, adică în locul în care am adunat, din toamna încoace, borcane, borcănele și borcănașe, sticle și sticluțe cu murături, gemuri și alte chestii acre ori dulci mirositoare.
Prima concluzie a fost că trebuie neapărat să fac ceva cu atâtea borcane cu dulceață (hm, un concurs poate??). În al doilea rând, îmi este clar că oareșce rețete preparate în zile scurte, reci și cu lumină puțină au ratat ședințele foto și, implicit, și prezentarea pe blog. Ca să le nu văduvesc de faimă, le dau și lor ceva timp de antenă. Ori, mai bine zis, de fibră optică…

Continuă lectura

Cronică despre o reţetă bombă

Vine o vreme când borcanele ordonate frumos în cămară, de cu toamnă, sunt deschise. Curioşii care au dondănit pe lângă ele atâta vreme pot, în final, să se înfrupte şi să îşi dea cu părerea.
Azi – despre ardeii iuţi umpluţi cu hrean, despre care am povestit nu de mult. Şi nu ne întindem mult, că stau la rând nişte murături mititele.

Continuă lectura

O reţetă bombă: ardei iuţi umpluţi cu hrean

Mai întâi a fost ideea: ardei iuţi umpluţi cu hrean. Nu a fost a mea şi – cu toate că se poartă – nu am de gând să mi-o asum. A venit de la soţ şi cred că tot el va mânca şi ce a ieşit. Dacă supravieţuieşte, va putea spune cât sunt de iuţi ardeii aceştia. Pe o scară de la 1 la 10, eu i-aş nota cu 20 numai pe baza mirosului, dar nu eu sunt specialistul în iuţeli al familiei.

Este o reţetă pentru oameni adevăraţi, care au stomacul, fizicul şi nervii tari. Stomacul e de înţeles că trebuie să fie tare pentru aşa ceva, dar altele?
Vom vedea mai departe de ce.
Ardei iuţi se găsesc pe toate drumurile, ardei iuţi-iuţi şi groşi nu chiar. E drept că mare parte din drumurile pe care cresc ardei sunt închise la opt seara, când am timp pentru ei. În final, un ţăran rămas peste noapte în piaţă m-a lăsat să aleg ce-am vrut dintr-o grămadă de ardei refuzaţi la exportul spre alte tarabe tocmai pentru că erau prea mari. Am fost aşa de fericită, că i-am şi spus pentru ce îmi trebuie. „Cu hrean îi umpleţi?? Şi cine îi mănâncă, doamnă?”, mă întreabă premonitoriu. „Cine poate…”, suspin eu.

Am mai agăţat două legături de hrean şi o ţelină şi am luat-o gospodăreşte spre casă, cu gândul la ce credeam a fi cea mai dificilă etapă: datul hreanului prin răzătoare. Mi s-a demonstrat că mă înşelam…
A fost mai simplu decât mă aşteptam cu hreanul: soţul a preluat sarcina, la schimb cu epilarea ardeilor de cotoare, nervuri şi seminţe. Pe lângă hrean, a ras un morcov, jumătate de măr şi o ţelină mică. Toate mărunt, mai puţin mărul, care este prea făinos pentru răzătoarea mică.
Reîntâlnirea cu ardeii a fost adevăratul hop, despre care vă povestesc cu durere în suflet şi în mâini. Mai întâi, estimaţi bine dacă aveţi cu ce curăţa ardei groşi cât două degete, astfel încât să puteţi introduce în loc măcar o urmă de legume rase. Am desfăşurat degeaba o escadrilă de cuţitaşe, cuţite şi cozi de linguriţă până am găsit soluţia: singura chestie uşor manevrabilă şi care încăpea cum trebuie în ardei era arătătorul. Acesta mi-a fost şi cuţit de curăţat, şi linguriţă când am umplut ardeii cu hrean + ţelină + morcov şi, respectiv, hrean + ţelină + măr.
În al doilea rând, NU folosiţi arătătorul pe post de sculă de bucătărie decât dacă ştiţi sigur că NU aveţi o piele sensibilă. Aceasta este o informaţie extrem de valoroasă mai ales atunci când nu o ai. Aş fi vrut să o aflu din altă parte, dar nu am avut de unde, aşa că am descoperit-o, la propriu şi la figurat, pe a mea piele. Revin la acest aspect după ce punem capacele la borcane.
 
După ce aţi umplut cât de cât ardeii (nu forţaţi legumele împingându-le înăuntru, ca să nu crape ardeii), îi puneţi în picioare, în borcane mari, cu frunze de ţelină strecurate printre ei.

Separat, se amestecă oţetul şi apa (o parte oţet şi două de apă) cu sare, miere (să fie cât vreţi de dulce), boabe de piper negru şi roşu, boabe de muştar şi de coriandru, un pic de chimen şi foi de dafin. Se lasă pe foc viu, să dea câteva clocote, apoi se opreşte focul.
Când oţetul s-a mai răcit, se toarnă peste ardeii din borcane. Dacă vreţi să se păstreze aromele (deşi hreanul este suficient de puternic să le anihileze aproape), lăsaţi condimentele în oţet. Dacă însă aveţi ceva mai bun de făcut în loc să vă culegeţi cojile de coriandru dintre dinţi, treceţi printr-o strecurătoare zeama asta. Puneâi capacele la borcane şi lăsaţi să se macereze (adică nu mâncaţi din ei imediat). Aşa arătau ardeii mei înainte de căpăcirea borcanelor…

 
… şi aşa două zile mai târziu. Ardeii s-au colorat, zeama e iute, cu iz de hrean. Nu mi-e clar cât de iute de combinaţia, dar s-ar putea să ardă, dacă îi dau foc.
 
Buun, ca să revin la firul epic al poveştii, nu al reţetei, să vă spun ce rol are pielea în toată treaba asta.
După cum ştiţi, ardeii conţin o substanţă numită capsaicină, care accelerează metabolismul și arderea grăsimilor, influențează modul în care sistemul nervos percepe durerea și ajuta la prevenirea și tratarea reumatismului. După prepararea acestor ardei, a fost evident pentru mine că modificarea de percepție se bazează pe principiul supraexpunerii. Supraexpunere la ce? La o durere – usturime pe care o vei ține minte mult timp, având în vedere ce se întâmplă cu mâinile tale.
Două ore după ce am terminat cu ardeii, m-au terminat ei pe mine. Trei degete de la fiecare s-au înroșit și pulsau precum cucuiele care Jerry i le făcea lui Tom, în desene animate. Suprafață mică, durere intensă. Nu puteam ține mâinile în sus, nu le puteam ţine în jos. Alifia calmantă n-a avut efect. Antihistaminicele – deloc. Aș fi lins fericită și untură de pește ca să scap. Singurul lucru suportabil a fost apa rece. A trecut de la sine, după miezul nopții, când m-am putut apropia totuşi de duş. Buricele degetelor tot au păstrat o urmă de durere până a doua zi spre seară.
Aștept să văd acum efectele. Cât de iuți sunt ardeii și cât de târziu mă îmbolnăvesc de reumatism…
 
O rețetă marca Bucătăreli la borcan.