Cum depozităm conservele

Ca să putem mânca iarna conserve delicioase, avem nevoie nu doar de cele mai bune rețete și de ingrediente de calitate, ci și de o sumedenie de informații despre ce și cum ai de făcut în privința ambalajelor, dar și a depozitării recipientelor umplute. Am mai vorbit, în câteva rânduri, despre sterilizare ambalajelor, dar și a conservelor ambalate. Haideți să vedem ce facem cu borcanele, odată ce le-am umplut și sterilizat.
În general, păstrăm conservele în cămară / debara / beci, în raport de ce are fiecare. Ca idee, este nevoie de un spațiu răcoros, bine aerisit (ca să nu apara mucegai) și suficient de mare încât să vă puteți mișca și manevra borcanele și sticlele.
Orice borcan ori sticlă care ajunge în cămară trebuie să fi trecut prin sterilizare și să aibă capacele etanșe.
Nu lăsați conservele să înghețe, pentru că fie se vor sparge borcanele (în cazul celor care nu conțin oțet), fie nu vor mai fi bune de nimic după ce se dezgheață. Ele nu trebuie să stea nici în umezeală, iar pentru aceasta, încercați să nu le depozitați prea aproape de pământ, ci la o distanță de 15/20 de centimetri înălțime.

Cât privește amplasarea pe rafturi, borcanele nu trebuie înghesuite până în perete și nici unele într-altele. Trebuie lăsat un spațiu pentru aerisire, între borcane și perete, cam 10 centimetri distanță. Iar ca să nu încurcați conservele între ele, lăsați ceva spațiu și între diferitele tipuri de gemuri, dulcețuri și altele.
Tot din rațiuni care țin în principal de o bună aerisire, trebuie să rămână un spațiu de circa 30 de centimetri între borcanele de pe ultimul raft și tavan. În plus, dată fiind înălțimea, v-ar fi destul de greu de umblat la conservele așezate aici, dacă ele ar fi foarte aproape de tavan.
Probabil vi s-a întâmplat să vă rămână borcane cu dulceață ori murături, de la un an la altul. Dacă nu au semne de alterare (culoare schimbată, capac bombat), nu le aruncați. Puneți-le la îndemână, pentru că vor fi primele consumate. În general, legumele conservate rezistă un an în borcane, de aceea este bine să scrieți pe ele ce conțin și data preparării, astfel încât să știți până când trebuie consumate.
O altă problemă pe care trebuie să o aveți în vedere în depozitarea conservelor este apariția dăunătorilor, în zonele în care sunt stocate cantități mai mari de alimente. În funcție de tipul locuinței, pot să apară șoareci sau gândaci. Pentru stârpirea lor, nu folosiți insecticid ori alte substanțe otrăvitoare, care se pot depune pe borcane și pot provoca apoi probleme. Alegeți mai bine capcane, care pot fi la fel de eficiente și nu implică riscuri de otrăvire a conservelor.
 
Vrei să știi de unde am aceste borcane simpatice? Le găsești și tu aici.

Cum să păstrezi legumele şi fructele proaspete peste iarnă

Dacă le sunt asigurate condiţiile potrivite, legumele şi fructele pot fi păstrate proaspete destulă vreme, putând fi consumate în timpul iernii, după ce sezonul lor a trecut. Cel mai uşor se păstrează cartofii, ceapa, usturoiul, morcovii şi alte rădăcinoase similare, sfecla, conopida sau roşiile, precum şi o serie de fructe precum merele, perele, strugurii, gutuile şi nucile. Condiţia esenţială este ca toate să fie sănătoase, proaspete şi întregi.
Cartofii trebuie să fie frumoşi şi sănătoşi. Se ţin la aer două-trei zile, ca să se evapore umezeala şi să fie bine uscaţi. Se pun la păstrat în locuri răcoroase, uscate şi ferite de lumină şi îngheţ, în lădiţe astfel aşezate încât să fie posibilă circulaţia aerului şi, în niciun caz, lipite de pereţi (se lasă 10-15 centimetri distanţă). Lumina favorizează încolţirea şi apariţia petelor verzi toxice, iar îngheţul înmoaie cartofii şi le strigă gustul.
Ceapa şi usturoiul se păstrează împletite în funii, după ce au fost strânse, în august-septembrie, după ce s-au copt bine. După ce se usucă bine în aer liber, timp de câteva zile, ceapa şi usturoiul se agaţă în cămară ori în pivniţă, ferite de căldură şi îngheţ.
Dacă nu pot fi păstrate în funii, ceapa şi usturoiul se ţin întinse pe jos, într-un singur strat, pe saci sau hârtie groasă.
În cazul în care îngheaţă, ceapa şi usturoiul se lasă pe loc până se dezgheaţă şi, dacă nu sunt prea moi, se consumă. Trebuie verificate periodic, pentru a îndepărta măciuliile stricate.
Morcovii, ţelina, păstârnacul şi alte rădăcinoase (sfecla, guliile, ridichiile, hreanul) se păstrează îngropate în lădiţe cu nisip, la loc răcoros. Se introduc în pământ până la frunze, în poziţie verticală, unul lângă altul. În mod similar se păstrează şi prazul: cu frunzele tăiate la o treime şi fără să fie curăţat de coji, se introduce în nisip pînă la 10-15 centimetri adâncime.
Varza se alege cu 3-4 frunze verzi care să îmbrace bine căpăţâna şi cu o bucată de cotor şi se pune pe rafturi, cu distanţe mici între ele. Pot fi păstrate şi atârnate, legate de cotor, caz în care acesta trebuie lăsat întreg. Trebuie verificate din când în când şi curăţate de frunzele de la suprafaţă dacă acestea se usucă şi putrezesc. O altă variantă de păstrare presupune îngroparea verzelor în pământ, la 30-40 de centimetri adâncime, acoperite total cu pământ, putând fi păstrate astfel până în februarie – martie, când căpăţânile devin albe şi îndesate.
Conopida se conservă bine până în ianuarie – februarie, dacă se împachetează în foi groase de hârtie, cu tot cu frunze, fiind apoi atârnată în pivniţă ori cămară. Varza şi conopida mai pot fi păstrate cu rădăcinile în nisip, la aceeaşi adâncime pe care au avut-o în grădină.
Ardeii graşi pot fi păstraţi în lădiţe cu rumeguş, în locuri bine aerisite şi ferite de umezeală. Ardeii trebuie să fie permanent acoperiţi cu rumeguş, pentru a nu se strica.
Roşiile se pun la păstrat înainte de a se coace, cât sunt încă verzi sau uşor galbene. Se înfăşoară separat în bucăţi de hârtie şi se aşează pe rafturi, fără să se atingă, în loc răcoros şi bine aerisit. Se verifică din când în când, iar cele care s-au înroşit se consumă.
Dovlecii se păstrează la loc răcoros, ferit de umezeală şi fără să se atingă unul de altul, eventual înşiraţi pe jos, în pivniţă. Se ţin departe de alte legume ori fructe, pentru că degajă gaze care pot dăuna păstrării acestora.
Merele, perele şi gutuile pot fi păstrate şi timp de câteva luni dacă sunt aşezate pe rafturi acoperite cu hârtie curată sau în lădiţe, de preferat fără să se atingă între ele. Au nevoie de un loc răcoros şi uscat şi de verificări periodice, pentru eliminarea fructelor care au încep să se strice şi care pot duce la deprecierea întregii cantităţi. Merele şi perele mai pot fi păstrate în rumeguş sau împachetate separat în hârtie.
Strugurii rezistă peste iarnă dacă sunt păstraţi fie în lădiţe aşezate una peste alta, dar cu loc pentru aerisire, fie agăţaţi pe o sfoară, în pod.
Nucile, alunele şi migdalele pot fi întinse pe o suprafaţă plană, într-un loc uscat şi bine aerisit. Nu se păstrează în pungi ori în recipiente închise ermetic, pentru că umezeala face ca miezul să se strice şi să devină amar. Când sunt puse la păstrare, trebuie să fie bine curăţate de coji şi membrane, altfel acestea pot putrezi.
Prunele, piersicile şi caisele se usucă, pentru că nu pot fi menţinute în stare proaspătă prea mult timp.